Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, chemarea lui Hristos nu se aude în zgomot, dar nici nu încetează din pricina zgomotului, ea nu strigă ca lumea, ci bate la inimă ca o bătaie blândă în ușă. Zgomotul lumii este ca o furtună tare, trecătoare și fără chip, chemarea lui Hristos este ca o adiere slabă la început, dar plină de prezență. Să știi că nu trebuie să taci ca să-L auzi, ci să vrei să-L auzi, căci Hristos nu vorbește în urechi, ci în inimă, iar inima care vrea să audă își face singură liniște. Maica Domnului nu strigă niciodată, dar glasul ei se aude în suflet mai limpede decât toate vocile lumii, iar Sfinții nu vorbesc tare, dar cuvântul lor rămâne în om ca o sămânță care nu moare. Apoi bătrânul a rostit un cuvânt: Fiule, chemarea lui Hristos nu se pierde niciodată, numai omul se îndepărtează de locul unde o poate auzi.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, cum să aud chemarea Lui, când totul în jurul meu face zgomot?
Bătrânul i-a răspuns: Fiule, omul modern nu mai aude pe Hristos pentru că și-a pus sufletul pe modul „silent”, a învățat să răspundă la toate notificările lumii, dar nu mai răspunde la singura chemare care îl poate mântui. Să știi că nu zgomotul lumii te împiedică să-L auzi pe Hristos, ci faptul că ai învățat să asculți tot ce nu este El, și când vei închide o singură notificare — cea a păcatului, cea a fricii, cea a mândriei vei vedea că Hristos îți vorbește de mult timp. Maica Domnului nu are nevoie de liniște ca să te audă, dar tu ai nevoie de liniște ca să o auzi pe ea, iar Sfinții nu cer tăcere, ci doar un minut de sinceritate. Apoi bătrânul a rostit un cuvânt: Fiule, nu Hristos tace, ci tu ai uitat cum sună glasul Lui.
Fratele s-a cutremurat și a zis în sine: Cum pot recunoaște glasul Lui, dacă l-am uitat?
Pustia Inimii 