Wolf

În trecere, dar nu în grabă

Nu știu exact ce caut aici, poate nici tu, poate nici gândurile mele, dar au venit, s-au așezat și au cerut să fie scrise.

Gânduri în trecere nu e un jurnal, nu e nici mărturisire, nici manifest, e doar un spațiu unde ideile se opresc puțin, își trag sufletul și pleacă mai departe. Unele vin cu zgomot, altele cu tăcere, unele rămân o clipă, altele se lipesc de tine fără să ceară voie.

Am obosit să caut sensuri definitive așa că am început să le observ pe cele temporare, bucăți de înțeles care apar între două respirații, între două replici, între două zile care nu se grăbesc aici le voi lăsa.

Nu promit nimic, nu garantez revelații, dar dacă te regăsești într-un cuvânt, într-o frază, într-o întrebare care nu are răspuns atunci poate că n-ai trecut degeaba.

Suntem toți în trecere, dar nu trebuie să fim în grabă.

Scriu, dar nu ca să explic, scriu ca să nu mă pierd în mine, rațiunea îmi spune că Dumnezeu e o proiecție a sufletului care vrea să se mântuiască, dar inima… inima nu cere dovezi, ea doar bate și în bătaia ei se rostește o rugăciune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Tu ești paradoxul meu cel mai iubit, nu Te pot demonstra, dar Te simt cu o certitudine care sfidează logica, fiecare cuvânt pe care-l scriu e o încercare de a Te înțelege, dar poate că pe Tine nu Te înțelegem, Te trăim, Te răbdăm, Te chemăm și dacă gândirea mea e o cetate, atunci Tu ești fereastra prin care intră lumina vieții veșnice.