Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, omul se teme de lumină nu pentru că lumina ar fi aspră, ci pentru că în lumină se vede pe sine așa cum este, dar să știi: lumina lui Hristos nu vine să te osândească, ci să te dezlege. Lumina Lui nu arde ca focul lumii, ci arde ca focul rugului din Horeb, arde fără să mistuie, curăță fără să rănească. Când omul iubește lumina, dar se teme de ea, înseamnă că încă nu a cunoscut chipul Celui ce o poartă căci lumina adevărată are față — fața lui Hristos, și dacă te temi de lumină, cheamă-L pe Cel ce este Lumina lumii căci unde este Hristos, frica se topește ca ceara, iar dacă lumina îți arată rănile, nu fugi fiindcă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stă lângă fiecare rană ca o Maică ce nu se dezlipește de copilul ei și Sfinții sunt ca niște făclii puse de Dumnezeu pe drumul celor ce se tem să pășească. Apoi bătrânul a rostit Fiule, lumina lui Hristos nu te întreabă dacă ești vrednic, ci dacă vrei să fii viu.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, cum pot iubi lumina fără să mă tem de ea?
Bătrânul i-a răspuns: Fiule, omul modern fuge de lumină nu pentru că nu o vede, ci pentru că telefonul lui luminează mai tare decât sufletul și când lumina lumii îl orbește, lumina lui Hristos i se pare întuneric. Dar să știi că în ziua când vei stinge toate ecranele, vei vedea că singurul ecran care te privește cu adevărat este conștiința ta înaintea lui Dumnezeu, și atunci vei înțelege că nu lumina te judecă, ci tu te ascunzi de Cel ce te iubește.
Fratele s-a cutremurat și a zis în sine: Cum să stau înaintea luminii fără să mă ascund?
Pustia Inimii 