Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, omul nu se poate ascunde de lumină decât atunci când stă cu fața spre sine, dar când stă cu fața spre Hristos, lumina nu îl mai arde, ci îl îmbrățișează. A sta înaintea luminii nu înseamnă a fi fără păcat, ci a nu fugi de Cel ce poate ierta păcatul, nu înseamnă a fi curat, ci a nu te rușina să ceri curățire. Să știi că lumina lui Hristos nu caută perfecțiunea ta, ci sinceritatea ta și nu cere să fii sfânt, ci să nu minți înaintea Lui, și dacă te temi, cheamă-L pe Cel ce a zis: „Eu sunt Lumina lumii.” Cheam-o pe Maica Domnului, căci ea este singura care poate sta între om și lumină fără să umbrească lumina și fără să rușineze omul, iar Sfinții sunt cei ce au învățat să stea în lumină până când lumina i-a făcut transparenți. Apoi bătrânul a rostit: Fiule, lumina lui Hristos nu te întreabă ce ai făcut, ci dacă vrei să vii acasă.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, cum să stau înaintea luminii fără să mă ascund?
Bătrânul i-a răspuns: Fiule, omul modern se ascunde nu pentru că e păcătos, ci pentru că a învățat să trăiască fără să fie văzut. Trăiește în spatele ecranelor, în spatele măștilor, în spatele propriilor justificări. Dar să știi că în fața lui Hristos nu există „offline”, El vede și când tu nu te vezi, El te cunoaște și când tu nu te cunoști, El te iubește chiar și când tu nu te suporți și dacă te temi de lumină, adu-ți aminte că Maica Domnului a stat înaintea Luminii cu toată ființa ei, și nu s-a ars, ci s-a umplut de har, iar Sfinții nu sunt oameni perfecți, ci oameni care au încetat să se ascundă.
Fratele s-a cutremurat și a zis în sine: Cum să încetez să mă ascund, dacă toată viața m-am obișnuit cu umbra?
Pustia Inimii 