Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, liniștea nu este gol, ci lumină. În liniște nu se aude nimic din afară, dar se vede limpede ce este înăuntru. Când omul se liniștește, nu mai umblă cu mintea în multe, și atunci simte pe ce se sprijină, dacă se sprijină pe sine, liniștea îl apasă, dacă se sprijină pe Dumnezeu, liniștea îl odihnește. Liniștea este ca o apă limpede, dacă e tulburată, nu vezi fundul, dacă se așază, vezi totul, așa și inima, când se liniștește, îți arată adevărul despre tine. Să știi, fiule că liniștea nu te minte niciodată, numai zgomotul te poate amăgi.
Apoi bătrânul a adăugat: Când vei putea sta în liniște fără să te temi, vei ști pe cine te sprijini.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, dacă liniștea îmi arată adevărul despre mine, ce să fac când adevărul mă doare?
Bătrânul i-a răspuns: Dacă te doare, înseamnă că încă nu l-ai primit.
Fratele s-a tulburat și a zis în sine: Cum pot primi un adevăr care mă rănește?
Pustia Inimii 