Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, omul nu poate merge sprijinindu‑se pe sine, căci sinele este un toiag crăpat pare tare, dar se rupe când te bizui pe el. Neîncrederea în sine nu înseamnă slăbiciune, ci înseamnă să știi că puterea ta nu vine din tine. Când omul se sprijină pe sine, cade; când se sprijină pe Dumnezeu, se ridică și pe alții. Să nu te temi să fii mic, căci numai vasul mic poate fi umplut repede, cel mare se umple greu și se golește repede. Discernământul vine atunci când omul încetează să creadă că vede bine, că știe bine, că poate singur, iar atunci mintea se face smerită, și smerenia este ochiul care nu minte. Apoi bătrânul a rostit un cuvânt greu: Să știi, fiule că cel ce se sprijină pe sine merge în cerc, iar cel ce se sprijină pe Dumnezeu merge înainte.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, dacă nu mă pot sprijini pe mine, cum să știu că nu mă înșel când cred că mă sprijin pe Dumnezeu?
Bătrânul i-a răspuns: Dacă te liniștești, vei vedea cine te ține.
Fratele s-a tulburat și a zis în sine: Cum poate liniștea să-mi arate pe cine mă sprijin?
Pustia Inimii 