Cine crezi că ești tu, pleava societății?

Suflete al meu, ascultă, nu ești nici influencer, nici umbră, nu ești nici mare, nici mic, ești doar o clipă între două respirații ale lui Dumnezeu. Când îți vine gândul acesta: «Cine crezi că ești tu, pleava societății?» să nu-l alungi, căci el nu vine să te piardă, ci să te trezească, căci pleavă devine omul modern nu pentru că îl disprețuiește lumea, ci pentru că se hrănește cu ea. Pleavă devine omul când își măsoară valoarea în like‑uri, își caută identitatea în privirile altora, își hrănește mândria cu validare ieftină, își face altar din propria imagine, își vinde liniștea pentru atenție și își pierde sufletul pentru a fi „cineva”. Tu, suflete, ai ajuns să trăiești nu înaintea lui Dumnezeu, ci înaintea unui ecran și nu cauți adevărul, ci reacția, nu cauți smerenia, ci vizibilitatea, nu cauți tăcerea, ci zgomotul care să te acopere și atunci gândul te întreabă pe drept „Cine crezi că ești?” Căci omul de azi vrea să fie văzut, nu să fie adevărat, să fie admirat, nu să fie curat, să fie cineva în lume, dar nu vrea să fie om în fața lui Dumnezeu. Suflete al meu, tu nu ești pleavă pentru că ești mic, ci pentru că te crezi mare, nu ești gol pentru că nu ai succes, ci pentru că ți-ai făcut din succes un dumnezeu și nu ești pierdut pentru că lumea te ignoră, ci pentru că ți-ai pierdut inima în lume. Adu-ți aminte: mândria te face greu de mântuit și ușor de manipulat. Omul mândru se teme de părerea altora, se hrănește cu comparații, se sufocă în competiție, se rupe de sine, se rupe de ceilalți, se rupe de Dumnezeu, și atunci, suflete, întreabă-te cu adevăr «Cine sunt eu fără aplauze? Cine sunt eu fără imagine? Cine sunt eu fără lume?» Dacă nu știi, ești deja pleavă, dar nu rămâne aici căci gândul acesta nu e trimis să te zdrobească, ci să te curețe. Spune-ți ție însuți, în taină «Da, sunt pleavă când mă ridic pe mine, sunt nimic când mă cred ceva, sunt gol când mă laud», dar adaugă și aceasta, ca să nu cazi în întuneric «Domnul nu caută pleava, ci grâul și dacă mă smeresc, mă va aduna în hambarul Lui.» Așa să-ți vorbești ție, om al vremurilor de acum nu cu dispreț, ci cu trezvie, nu cu ură de sine, ci cu tăierea voii și nu cu disperare, ci cu adevăr căci cel ce se vede pleavă înaintea lumii devine sclavul ei, dar cel ce se vede pleavă înaintea lui Dumnezeu devine grâu înaintea veșniciei. Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!