Se spunea despre un frate că, deși trăia în pace cu soția lui, se tulbura când venea asupra lor o încercare neașteptată. Și mergând la un bătrân, i-a zis: „Avvo, de ce se clatină casa mea când vine o ispită, deși în toate celelalte suntem în bună înțelegere?”
Bătrânul i-a răspuns: „Fiule, nu în vremea soarelui se cunoaște tăria acoperișului, ci în vremea ploii, așa și căsnicia, nu în zilele obișnuite se arată dragostea, ci în clipa în care unul dintre voi cade, greșește sau se abate de la rânduială. Dacă atunci rămâneți împreună, nu prin slăbiciune, ci prin răbdare și iertare, să știi că Dumnezeu a întărit casa voastră.”
Și a mai zis bătrânul: „O excepție nu este sfârșitul unei căsnicii, ci locul unde începe adevărata ei lucrare, căci dragostea nu se măsoară în zilele bune, ci în felul în care ridici pe cel căzut și în felul în care primești iertarea când tu însuți ai căzut.”
În lumea de azi, unde oamenii se despart pentru o greșeală, pentru o slăbiciune sau pentru o neputință trecătoare, căsnicia nu este un contract între două perfecțiuni, ci un drum între două neputințe care aleg să nu se lase una pe alta. Excepția – greșeala, rătăcirea, momentul de slăbiciune este locul unde se vede dacă dragostea este doar simțire sau este și jertfă. Răbdarea și iertarea sunt pietrele de temelie ale unei case care nu se prăbușește la prima furtună.
Pustia Inimii 