VIAȚA SFÂNTULUI DIONISIE EXIGUUL 

„Cel ce întreabă, caută adevărul. Cel ce ascultă cu răbdare, află mântuirea.”

S-a născut pe la anul 470 după Hristos în Sciția Mică, adică Dobrogea noastră de azi, lângă Dunăre, de aceea îl numesc cronicarii „Dionisie Scitul. Era de neam got, dar cu inima de român și cu credința de creștin dreptmăritor. Tânăr fiind, văzând deșertăciunea lumii, a lăsat casa părintească și a venit la Roma „Cetatea cea Veche”, nu pentru pâine, ci pentru Hristos. Acolo s-a tuns monah și a intrat în ascultare la o mănăstire. Nu era vorbăreț, nu era iscoditor de scaune, de aceea și-a pus singur nume „Exiguul” „cel Mic, cel Neînsemnat, cel de Nimic” și când scria, iscălea așa „Dionisie, monahul cel mic și nevrednic”.  Ascultarea lui era aceasta: ziua traducea din grecește în latinește Canoanele Sfinților Părinți și Viețile Sfinților, ca să înțeleagă și latinii rânduiala Bisericii Răsăritului și noaptea priveghea la psalmi și copia manuscrise, ca să nu se piardă cuvintele Părinților.  Papa Ghelasie, Papa Anastasiu, Papa Hormisda îl cinsteau pentru știința lui de carte, dar el fugea de slavă ca de foc și zicea: „Eu nu știu decât să număr zilele și să plâng păcatele.” Fiindcă era blând și iubitor de rânduială, Papa l-a chemat la ascultare mare: „Frate Dionisie, fă-ne tabele noi pentru Paști, că cele vechi după Dioclețian nu mai sunt bune și se rătăcesc latinii la sărbătoare.” Și el, cu frică, a primit. 7 ani a lucrat la „Ciclul Pascal de 95 de ani”. A adormit întru Domnul pe la anul 550, la bătrânețe adânci, în pace și în sărăcie, cum a trăit. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 1 Septembrie, la început de an bisericesc, că el a pus început nou la numărarea anilor, mutând centrul de la prigonitor la Hristos, unii îl pomenesc și pe 21 Noiembrie. Cântările îi zic: „Podobie a smereniei, îndreptător al vremilor, cinstea Sciției și lauda Romei”.

CUM A CALCULAT ANII

Fiule, nu a făcut astronomie ca grecii, dar a făcut socoteală cu Hristos în minte și iată rânduiala lui: Pasul 1: A lepădat „Anno Diocletiani”, până la el, toți numărau „anul 241 de la Dioclețian”, dar Dioclețian a fost prigonitor, în perioada 303-311 a dat 4 edicte, a ars Scripturile, a ucis mii de mucenici. Și bătrânul a zis cu lacrimi: „Cum să pun eu în condică data după cel ce a vărsat sânge de sfinți? E hulă, e ca și cum ai număra anii după Irod cel ce a ucis pruncii.”

Pasul 2: A căutat „Anul Întrupării”, a luat Evanghelia după Luca: „Iar Iisus era ca de 30 de ani când a început” – Luca 3:23, a luat letopisețele lui Eusebiu din Cezareea care legau anii împăraților romani cu anii domniei lui Hristos, a luat Canoanele de la Niceea 325 care ziceau când cade Paștele și a socotit înapoi, dacă Hristos a pătimit pe la anul 29-30, și a început propovăduirea la 30 de ani, atunci nașterea Lui a fost pe la anul 1. A greșit cu 4-6 ani față de socotelile de azi – azi știm că Irod cel Mare a murit în anul 4 înainte de Hristos, dar el n-a greșit cu duhul, ci a vrut să pună anul 1 = Hristos, nu = Dioclețian.

Pasul 3: A făcut tabelele: A scris „Tabelele Pascalelor Dionisiene” pe 95 de ani, începând cu „anul 532 de la Hristos”, și deasupra a scris mare: „Anno Domini Nostri Jesu Christi”- „În anul Domnului nostru Iisus Hristos”.  Așa s-a născut prescurtarea AD pe care o scrii tu azi: 2026 AD = 2026 de la Domnul. El n-a zis „știu exact ziua nașterii”, ci a zis „punem pe Hristos în centru, ca să nu mai pomenim prigonitorul”. Că „Hristos este Același ieri și azi și în veci” – Evrei 13:8.

ACCEPTAREA TREPATĂ

Fiule, adevărul merge greu, ca untdelemnul în candelă, nu s-a aprins din prima zi. Iată cum: în Secolul VI-VII, Roma și Sciția, mai întâi l-au primit romanii, că Papa îl rânduise, mănăstirile copiau tabelele lui, dar în Spania și Galia încă se scria „după Dioclețian”.

Secolul VIII, Beda Venerabilul la anul 731, călugărul englez Beda, om învățat, a scris „Istoria Bisericească a neamului englezilor” și el a folosit „Anno Domini” al lui Dionisie pe toată cartea. De la el a prins aripi socoteala în toată Anglia.

Secolul IX-X: Carol cel Mare: Împăratul francilor, Carol cel Mare, a pus cancelariile lui să scrie hrisoavele „AD”, de la împărat la popor, așa merge rânduiala.

Secolul XI-XV: Toată Europa: Încet, încet, Veneția, Florența, Germania, Polonia au lăsat „după Dioclețian” și au scris „de la Hristos”, dar Rusia și Țările Române au ținut „Anno Mundi 5508” până târziu, până la Petru cel Mare 1700, că noi număram de la Facerea Lumii, după Septuaginta.

Azi, fiule, Toată lumea, și creștină și păgână, scrie 2026, nu pentru că toți cred în Hristos, ci pentru că un bătrân smerit a mutat axul istoriei și așa s-a împlinit cuvântul: „Și de la Mine vor ieși legi și judecata Mea va fi lumină popoarelor” – Isaia 51:4.

Zis-a Avva Dorotei: „Nu mărimea lucrului se cântărește la Dumnezeu, ci mărimea smereniei.”  Sfântul Dionisie cel Mic a schimbat cum numără lumea mileniile, de aceea îl prăznuim pe 1 Septembrie, la început de an, ca să ne aducem aminte că orice început se face cu Hristos, nu cu frica. Azi 7534 de la facere —2026. Amin