Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, umbra nu este dușmanul omului, ci locul unde omul se ascunde de sine și să știi că nu întunericul lumii îl ține pe om închis, ci întunericul pe care îl poartă în inimă. Omul se obișnuiește cu umbra pentru că umbra nu cere nimic, nu cere schimbare, nu cere adevăr, nu cere pocăință, dar lumina lui Hristos cere totul și tocmai de aceea vindecă totul. Dacă vrei să ieși din umbră, nu te lupta cu ea, ridică ochii spre Hristos, căci umbra nu dispare când o lovești, ci când se apropie Lumina. Și dacă te temi, cheamă-L pe Cel ce a coborât în iad ca să scoată pe cei din întuneric. Cheam-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea este singura umbră care nu întunecă, ci răcorește sufletul, iar Sfinții sunt cei ce au trăit în lumină până când umbra lor a devenit rugăciune.
Apoi bătrânul a rostit: Fiule, umbra nu pleacă atunci când o urăști, ci atunci când încetezi să o numești «acasă».
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, cum să încetez să mă ascund, dacă toată viața m-am obișnuit cu umbra?
Bătrânul i-a răspuns: Fiule, omul modern nu se ascunde doar în umbră, ci în viteză, în zgomot, în notificări, în distracții. Crede că dacă nu se oprește, nu va fi prins, dar să știi că nu Dumnezeu îl urmărește, ci propriul suflet care strigă după el. Omul modern fuge de liniște pentru că în liniște îl aude pe Hristos chemându-l pe nume și chemarea aceasta e mai puternică decât toate vocile lumii, dar să nu uiți că în ziua când vei opri fuga, vei descoperi că Hristos nu te urmărea ca să te judece, ci ca să te îmbrățișeze, iar Maica Domnului nu te privea ca pe un rătăcit, ci ca pe un fiu obosit, iar Sfinții nu te priveau de sus, ci te așteptau ca pe un frate întârziat.
Apoi bătrânul a rostit un cuvânt adânc: Fiule, cel mai mare păcat al omului modern nu este că a căzut, ci că nu mai are timp să se ridice.
Fratele s-a cutremurat și a zis în sine: Cum să-mi fac timp pentru ridicare, când lumea mă trage în jos?
Pustia Inimii 