Fraților întru Hristos, timpul nu este decât o umbră a veșniciei. Trecutul și viitorul sunt două aripi ale aceleiași păsări care zboară spre Dumnezeu, dar omul, în neputința lui, se leagă de ele ca de niște lanțuri, uitând că clipa de acum este singura poartă spre mântuire.
Trecutul între amintire și pocăință
Trecutul este o carte scrisă cu lacrimi, cu bucurii, cu căderi și ridicări, dar nu este o temniță și nu trăim în trecut, ci în prezentul harului. Sfântul Isaac Sirul zice: „Cel ce plânge pentru păcatele sale este mai mare decât cel ce înviază morții cu rugăciunea.”Așadar, dacă trecutul tău este pătat, spală-l cu lacrimi și dacă este luminos, mulțumește și nu te mândri. Trecutul nu trebuie uitat, ci sfințit prin pocăință nu căutat cu nostalgie, ci cu discernământ nici nu-l judeca pe al altuia, ci smerește-te pentru al tău.
Viitorul între nădejde și veghere
Viitorul este o taină ce nu ne aparține, Sfântul Antonie cel Mare spunea: „Astăzi am început să fiu monah.” nu mâine, nu poimâine, ci astăzi. Viitorul este al lui Dumnezeu, iar nouă ne este dată doar clipa de acum, ca să o umplem cu veghere, cu rugăciune, cu dragoste. Să nu ne temem de viitor, căci frica vine din lipsa credinței. Cel ce trăiește în voia lui Dumnezeu este liber de griji, căci știe că toate sunt în mâinile Tatălui, dar nici să nu fim nepăsători, căci vegherea este semnul fiului credincios.
Trecutul, viitorul și clipa de acum
Timpul este darul prin care Dumnezeu ne învață veșnicia, trecutul ne învață smerenia și viitorul ne învață nădejdea, iar prezentul ne învață ascultarea. „Astăzi de veți auzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre.” Psalmul 94, 8. Să nu ne pierdem în regrete și nici în visări, ci să ne adunăm mintea în inimă și să zicem: „Doamne, iată-mă! Fă cu mine ce voiești, numai nu mă lăsa singur.” Trecutul este pământul în care am căzut, viitorul este cerul spre care năzuim, dar prezentul este crucea pe care ne mântuim.
Pustia Inimii 