Nu toată nevoința este bine-plăcută lui Dumnezeu, ci numai aceea care se face cu luare aminte, cu smerenie și cu dreaptă socoteală. Nu osteneala în sine mântuiește, ci felul în care o purtăm, nu cantitatea nevoinței, ci curăția inimii, nu asprimea, ci adevărul. Astăzi, mai mult ca oricând, omul are nevoie să-și adune mintea, să-și păzească inima și să-și așeze viața înaintea lui Dumnezeu cu cinste și cu rânduială.
Luarea aminte este începutul oricărei nevoințe adevărate
Luarea aminte este ochiul sufletului și fără ea, omul se risipește în gânduri, în griji, în vorbe, în imaginații, fără ea, rugăciunea devine doar sunet, postul devine dietă, iar nevoința devine oboseală fără rod. Luarea aminte înseamnă să vezi ce se petrece în tine, să nu lași gândurile să te tragă unde vor, să nu te lași purtat de impulsuri, să fii prezent înaintea lui Dumnezeu. Părinții spuneau „Mai mult decât orice, păzește-ți mintea.” căci mintea nepăzită este poarta prin care intră toate rătăcirile.
Nevoința după cuviință nu după mândrie, nu după imaginație
Nevoința adevărată nu este nici exagerată, nici leneșă, nu este nici aspră fără măsură, nici moale fără rânduială, ci ea este potrivită cu puterea omului, cu starea lui, cu chemarea lui, nevoința fără cuviință naște mândrie, nevoința fără măsură naște cădere, nevoința fără discernământ naște tulburare, dar nevoința făcută cu smerenie, cu pace și cu ascultare naște lumină. Părinții spuneau „Puțin și cu smerenie este mai mult decât mult și cu mândrie.”
Cinstea înaintea lui Dumnezeu este curăția intenției
Să ne nevoim „după cinste” înseamnă să facem totul cu inimă curată, fără ascuns, fără prefăcătorie, fără dorință de a fi văzuți sau lăudați. Cinstea înseamnă să nu cauți slava oamenilor, să nu te compari cu alții, să nu te lauzi cu nevoința ta, să nu te socotești mai bun, cinstea este transparența inimii înaintea lui Dumnezeu, este adevărul lăuntric, este smerenia care nu se arată, dar se simte.
Nevoința fără luare aminte sunt osteneli fără rod
Mulți se ostenesc, dar puțini se schimbă, mulți postesc, dar puțini se smeresc, mulți citesc, dar puțini se luminează, mulți vorbesc despre Dumnezeu, dar puțini vorbesc cu Dumnezeu. De ce? Pentru că nevoința lor nu este însoțită de luare aminte, pentru că fac lucruri bune, dar cu mintea risipită, pentru că se ostenesc cu trupul, dar nu-și păzesc inima. Nevoința fără luare aminte este ca un vas crăpat oricât ai turna, totul se pierde.
Cum devenim bine-plăcuți lui Dumnezeu
Nu prin lucruri mari, ci prin lucruri mici făcute cu inimă mare, nu prin nevoințe grele, ci prin nevoințe curate, nu prin eforturi spectaculoase, ci prin credincioșie în cele mărunte. Dumnezeu nu caută performanță, ci sinceritate, nu caută eroism, ci smerenie, nu caută asprime, ci adevăr. Suntem bine-plăcuți lui Dumnezeu atunci când mintea este trează, inima este smerită, voința este curată, nevoința este după cuviință, rugăciunea este din inimă, viața este în adevăr atunci omul devine lumină, atunci nevoința lui nu mai este povară, ci bucurie, atunci Dumnezeu Se odihnește în el.
Pustia Inimii 