Nu locul face rugăciunea, ci lucrarea inimii

Rugăciunea inimii este cu putință și pentru mireanul din oraș ce se începe cu puțin, cu rânduială, și lucreaz-o ca pe un meșteșug duhovnicesc cu smerenie, răbdare și comuniune cu Biserica. Părinții din Pateric ne învață prin pildă și simplitate că nu locul face rugăciunea, ci lucrarea inimii. Mireanul din oraș are alte ispite și ritmuri, dar aceeași chemare la prezența lui Dumnezeu. Practica trebuie adaptată la viața cotidiană, nu abandonată; ea cere metodă, răbdare și smerenie se începe cu puțin și regulat; calitatea bate cantitatea. Dimineața la trezire, în drum spre lucru, la pauză, seara înainte de culcare, se poate lucra rugăciunea într-un colț liniștit acasă, o bancă în parc, sau chiar în metrou rostește în șoaptă sau în inimă numele lui Iisus spus cu blândețe; folosește o rugăciune scurtă de început (Tatăl nostru, Acatist scurt) dacă mintea e agitată, stabilește un interval scurt de 5–10 minute și crește treptat; cere binecuvântare duhovnicească dacă poți; nu te compara cu alții. Pune-ți o rânduială mică, seara sau dimineața, stai 5 minute, închide ochii, adu mintea în inimă și rostește: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, de la început cu glas, apoi în inimă, ritmul constant e mai folositor decât marile eforturi sporadice. Lucrează ca pe un meșteșug, Părinții spun că rugăciunea cere meșteșug adică repetare, corecție, răbdare; nu te descuraja de gânduri; readu blând mintea la nume. Păstrează legătura cu Biserica, împărtășește-te, de la preot cere sfat duhovnicesc rugăciunea nu e un exercițiu izolat. Fii blând cu tine, obstacolele sunt firești; nu judeca efortul, ci continuă cu smerenie. Agitația și grijile lumești pot părea piedici, dar soluția e rânduiala mică și constantă chiar și câteva clipe de rugăciune pe zi sunt roditoare, nu transforma rugăciunea în tehnică goală, ci păstrează legătura cu Tainele și viața Bisericii pentru a nu aluneca în practici izolate și nu căuta imediat experiențe mistice mulți părinți spun că darul vine prin statornicie și smerenie, nu prin forțare. Sfatul părinților din Pateric ne învață să lucrăm cu blândețe, ca un om care sapă o fântână zi de zi, puțin câte puțin, până izvorăște apa vie. Fă din rugăciunea inimii o obișnuință a zilei tale, iar orașul nu va mai fi o piedică, ci un loc de lucrare duhovnicească. Dumnezeu să-ți dea răbdare și smerenie.