„Adame, unde ești?” Cuvânt de trezvie către omul căzut

Fiule al lui Dumnezeu, chip al Celui nevăzut, ascultă glasul ce răsună dintru începuturi și până astăzi, ca o chemare de foc în inima lumii: „Adame, unde ești?” Facere 3,9, aceasta nu este o întrebare a Celui ce nu știe, ci a Celui ce iubește, Dumnezeu nu întreabă pentru Sine, ci pentru tine, nu pentru că nu te vede, ci pentru că vrea să te facă să te vezi, nici pentru că nu știe unde ești, ci pentru că tu ai uitat unde ești. Unde ești, Adame? Ești în grădină, dar te ascunzi, ești în lumină, dar iubești întunericul, ești chemat la veșnicie, dar te lipești de cele trecătoare, ți s-a dat stăpânire peste toată zidirea, dar tu te-ai făcut rob patimilor tale, ți s-a dat cuvântul, dar ai ales tăcerea vinovată, ți s-a dat poruncă, dar ai ales voia ta. Unde ești, Adame?  Ești în lume, dar nu mai ești în Dumnezeu, ești în biserică, dar cu inima departe, ești în rugăciune, dar mintea îți fuge, ești în post, dar mândria te roade, ești în tăcere, dar gândurile strigă, ești în trup, dar sufletul ți-e adormit. Această întrebare nu este doar pentru cel dintâi om, ci pentru fiecare dintre noi, este strigătul iubirii care ne caută și suspinul Duhului care ne vrea vii, este începutul pocăinței. Când Dumnezeu întreabă „Unde ești?”, El ne cheamă la conștiință, la trezvie, la întoarcere, ne cheamă să ieșim din frunzișul rușinii, să lepădăm haina minciunii, să ne arătăm rănile și să strigăm: „Iată-mă, Doamne! Am greșit, dar nu mă lepăda, am căzut, dar ridică-mă. Am fugit, dar Te caut.” Frate nu te teme de întrebarea lui Dumnezeu, ea nu este o osândă, ci o poartă, nu este nici judecată, ci o mângâiere și nu este o închidere, ci o chemare la viață. Răspunde-I, Adame! Nu cu vorbe multe, ci cu lacrimi fără justificări, ci cu zdrobirea inimii, nu cu fugă, ci cu întoarcere și vei vedea că Cel ce întreabă este și Cel ce iartă, că Cel ce te caută este și Cel ce te ridică, Cel ce te mustră este și Cel ce te îmbrățișează. „Adame, unde ești?” este o întrebare ce străbate veacurile, ce răsună în fiecare conștiință, ce ne așteaptă la ceasul rugăciunii, în taina spovedaniei, în liniștea nopții, în suferință, în bucurie, în moarte și în înviere, să nu întârziem răspunsul căci fiecare clipă e o șansă de a spune: „Sunt aici, Doamne primește-mă așa cum sunt și fă-mă așa cum mă vrei.”