Omul statornic întru pocăință și libertatea de sub poruncă

Frate al Bisericii cel ce cauți lumina în întunericul veacului acestuia, ascultă cuvântul bătrânului Avva Teodor din Ferme, care a zis: „Omul statornic întru pocăință nu este legat de poruncă.” Această vorbă, deși scurtă, este adâncă precum fântânile pustiei și trebuie înțeleasă nu cu mintea lumească, ci cu mintea duhovnicească, luminată de har. Ce înseamnă a fi statornic întru pocăință? Este a fi întors cu totul către Dumnezeu, cu inima frântă și smerită, cu mintea trează și cu voia supusă, nu este o pocăință de o zi, nici de o vreme, ci o stare a ființei, o așezare lăuntrică în care omul nu mai trăiește pentru sine, ci pentru Hristos. Este o pocăință care nu se mai hrănește din frică, ci din iubire și nu din teamă de pedeapsă, ci din dor de curăție și de ce nu mai este legat de poruncă?   Pentru că porunca este dată celui ce are încă voia sa, celui ce are nevoie de hotar, de îndemn, de frâu, dar cel ce s-a făcut una cu voia lui Dumnezeu, acela nu mai are nevoie să i se spună „să nu furi”, căci el a lepădat iubirea de argint, nu mai are nevoie să i se spună „să nu ucizi”, căci el a omorât mânia din sine, nu mai are nevoie să i se spună „să iubești”, căci el s-a făcut iubire. Așa cum pruncul are nevoie de pază și de porunci, iar bărbatul desăvârșit umblă liber în lumină, tot așa și sufletul statornic întru pocăință nu mai este ținut de litera poruncii, ci trăiește în duhul ei și nu o calcă, ci o împlinește mai presus de ea, aceasta este taina libertății în Hristos, nu libertatea de a face ce vrei, ci libertatea de a nu mai voi nimic altceva decât voia lui Dumnezeu, este starea în care porunca nu mai este o povară, ci o bucurie și nu mai este o lege exterioară, ci o respirație lăuntrică, dar fratele meu să nu te înșeli, această stare nu vine din lene, nici din visare, ci din multă nevoință, din multe căderi și ridicări, din lacrimi și privegheri, din tăcere și ascultare, este darul celor ce s-au smerit până la țărână și au fost ridicați de har. Să ne sârguim, dar, nu să fugim de poruncă, ci să o împlinim cu inimă curată, până ce ea se va sădi în noi ca o fire nouă și atunci, cu adevărat, vom fi liberi nu pentru că nu mai avem poruncă, ci pentru că am devenit una cu ea.