Boală și mângâiere 

Boala frate nu este o pedeapsă, ci o taină precum aurul se curățește în foc, așa și sufletul omului se curățește prin suferință. Nu te înfricoșa de durere, ci primește-o cu răbdare, ca pe o cercetare a iubirii dumnezeiești căci Domnul, în iconomia Sa, îngăduie boala nu spre pieire, ci spre mântuire. Sfântul Isaac Sirul zice: „Cine fuge de necazuri, fuge de Dumnezeu.” Iar Avva Pimen ne învață: „Dacă omul își va pune voia sa în voia lui Dumnezeu, atunci și boala îi va fi odihnă.” Boala este vremea în care sufletul se face mai atent la sine, când omul se smerește și își aduce aminte că este trecător. În clipele de neputință, când trupul slăbește, sufletul se poate întări iar rugăciunea rostită din patul suferinței are adesea mai multă putere decât cea rostită în tihnă, căci este însoțită de lacrimi și suspinuri, dar nu uita frate că Dumnezeu nu ne lasă singuri, El este cu noi în cuptorul durerii, precum a fost cu cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Mângâierea Lui vine prin har, prin rugăciune, prin dragostea celor apropiați, prin cuvântul Sfintei Scripturi și prin Tainele Bisericii. Să nu te rușinezi să ceri ajutor, nici de la oameni, nici de la Dumnezeu căci și Hristos, în Grădina Ghetsimani, a cerut mângâiere Tatălui și a primit-o prin înger așa și tu, cere și ți se va da, bate și ți se va deschide. Să nu uiți că boala este și o chemare la pocăință, la iertare, la împăcare cu Dumnezeu și cu aproapele. Este o vreme binecuvântată pentru a ne curăți de păcate, pentru a ne adânci în taina rugăciunii inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.” Iar dacă Domnul va voi să te vindece, slăvește-L, iar dacă va voi să te țină în boală, mulțumește-I căci în toate este iubirea Lui, chiar și când nu o înțelegem. Să ai nădejde frate căci „Domnul este aproape de cei zdrobiți cu inima” Ps. 33, 1 și când inima ta va fi plină de durere, să știi că El este acolo, mai aproape decât oricând.