Iubiți frați întru Hristos astăzi în lumina cea lină a praznicului Nașterii Domnului, sufletul se pleacă în tăcere și uimire înaintea unei taine ce covârșește mintea și cuvântul căci Cel necuprins Se face prunc, Cel nevăzut Se arată în trup, iar Cel veșnic intră în timp, ca să ne scoată pe noi din întunericul păcatului și să ne așeze în lumina cunoștinței dumnezeiești. În peștera Betleemului nu S-a născut doar un prunc, ci S-a arătat în lume Iubirea cea mai presus de fire. Dumnezeu nu a venit cu slavă lumească, ci cu smerenie, înfășat în scutece, culcat într-o iesle, înconjurat de tăcerea adâncă a nopții și de cântarea îngerilor, această smerenie dumnezeiască este cheia înțelegerii praznicului, Hristos nu Se impune Se dăruiește nici nu cucerește prin putere, ci prin blândețe și nu judecă, ci mântuiește.
Rugăciunea inimii Betleemul lăuntric
Așa cum Fecioara a purtat în pântece pe Hristos, tot așa și noi suntem chemați să-L purtăm în inima noastră iar calea prin care Hristos Se naște în suflet este rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.” Această rugăciune nu este doar o formulă, ci o respirație a sufletului, o chemare neîncetată a Numelui Celui ce S-a făcut om pentru noi. În liniștea inimii, în adâncul ființei, acolo unde nu mai este cuvânt, doar dor, acolo Se naște Hristos, acolo, în peștera inimii, dacă este curățită de patimi, El vine și Se odihnește. Tăcerea este limba Împărăției, iar în tăcere rugăciunea inimii se coboară din minte în piept și acolo, în bătăile inimii, se unește cu suflarea, cu ființa întreagă și atunci omul devine rugăciune, devine altar viu, devine Betleem. Această lucrare nu se face fără osteneală, ci este nevoie de post, de priveghere, de lacrimi, de pocăință adâncă, este nevoie să ne golim de noi înșine, ca să Se poată naște Hristos în noi precum zicea Avva Isaia: „Când inima se curățește prin lacrimi, atunci se face iesle a lui Hristos.”
Darul cel mai mare Hristos în noi
Nașterea Domnului nu este doar o sărbătoare a trecutului, ci o chemare vie a prezentului: „Astăzi S-a născut vouă Mântuitor.” Astăzi, nu ieri, astăzi, în inima ta dacă Îl primești cu smerenie, cu rugăciune și cu dragoste, El Se va naște în tine și te va face locaș al Său. Să nu-L căutăm în zarva lumii, ci în liniștea inimii, să nu-L așteptăm în slavă, ci în smerenie și să nu ne temem de întunericul din noi, căci El vine ca Lumină, să-I deschidem ușa inimii și să-I zicem cu lacrimi: „Vino, Doamne Iisuse, și Te naște întru mine, cel împietrit și întunecat, Fă din inima mea iesle curată, și din sufletul meu peșteră luminată să nu mai trăiesc eu, ci Tu să trăiești întru mine.” Amin.
Pustia Inimii 