Mulțimea înțelepciunii 

Frate am învățat că nu tot ce strălucește este lumină, și nu toată înțelepciunea este de la Dumnezeu. Mulțimea înțelepciunii să nu ți se facă alunecare și cursă înaintea feței tale căci precum untdelemnul, deși hrănitor, poate aluneca piciorul celui neîncercat, așa și înțelepciunea, dacă nu este însoțită de smerenie, devine pricină de cădere. Nu puțini au fost cei ce, îmbătați de cunoștință, au căzut din har, socotind că știu totul, dar neștiind că s-au despărțit de Izvorul vieții. Sfântul Isaac Sirul zice: „Mai bine este un păcătos smerit decât un drept mândru.” căci înțelepciunea care nu se pleacă sub Cruce este ca o sabie fără mâner, taie și pe cel ce o poartă. Sm văzut bătrâni care nu știau carte, dar aveau mintea luminată de rugăciune și inima curățită de patimi și am văzut și pe cei ce știau Scriptura pe de rost, dar nu puteau rosti un „Doamne miluiește” din adâncul sufletului. Cunoașterea fără rugăciune e mândrie iar mândria e începutul oricărei rătăciri când omul se sprijină pe mintea sa, cade, când se sprijină pe Dumnezeu, se înalță de aceea, nu te încrede în înțelepciunea ta, ci în mila Celui ce dă înțelepciune celor smeriți. Să nu-ți faci din știință tron, ci treaptă spre pocăință, să nu-ți faci din cuvinte haină de slavă, ci acoperământ al rușinii tale căci Domnul nu caută la cât știi, ci la cât te-ai lăsat pătruns de ceea ce știi, nu la cât ai vorbit, ci la cât ai tăcut în fața tainelor. Fericit este cel ce, cunoscând multe, se socotește pe sine neștiutor căci acela va fi învățat de Dumnezeu, iar cel ce se crede înțelept, acela va fi lăsat în voia minții sale, și va rătăci, socotind că merge drept. Așadar, fraților să ne păzim  inima mai mult decât toate, căci din ea ies izvoarele vieții și roagă-te așa: „Doamne, dă-mi înțelepciune smerită, care nu umflă, ci zidește; care nu risipește, ci adună; care nu mă face să mă înalț, ci să mă plec înaintea Ta.” Amin.