Legea morală nu este o poruncă venită din afară, ci este sădită în inima omului de la facerea lui, este glasul conștiinței, ecoul voii dumnezeiești în adâncul sufletului. Ea nu strigă, nu amenință, ci mustră tainic, cu blândețe, dar și cu neînduplecare, iar când omul o calcă, nu Dumnezeu se răzbună, ci omul se rănește pe sine.
Revanșa legii morale
Când omul păcătuiește, el nu face rău doar altuia, ci își tulbură propria ființă, legea morală, fiind de la Dumnezeu, are în ea o putere de restaurare, dar și de judecată. Nu trebuie să vină cineva să-l pedepsească pe cel ce minte, fură, desfrânează sau urăște căci însăși fapta lui îl roade, îl întunecă, îl dezbină lăuntric așa cum focul arde pe cel ce-l atinge, tot așa păcatul arde sufletul celui ce-l săvârșește.
Pilda din Pateric
A venit odată un frate la Avva Moise și i-a zis: „Părinte, am căzut în păcat și nu mai pot să mă rog.” I-a răspuns bătrânul: „Dacă ai căzut, ridică-te căci nu rana te omoară, ci deznădejdea.”, dar fratele a zis: „Simt că nu mai am pace.” Atunci Avva i-a zis: „Pacea nu se pierde din afară, ci dinăuntru când calci legea lui Dumnezeu, te desparți de El, și atunci sufletul tău se zbuciumă, întoarce-te cu pocăință și pacea va veni iarăși.”
Vindecarea vine prin pocăință
Legea morală nu este sabie, ci oglindă și ea nu vine să ne piardă, ci să ne trezească când o încălcăm, nu trebuie să fugim de ea, ci să ne întoarcem cu lacrimi și cu post, cu rugăciune și cu milostenie atunci rana se vindecă, iar sufletul se luminează din nou. Să nu ne înșelăm că nu există păcat fără urmări, dar nici cădere fără ridicare, dacă omul se smerește. Legea morală își ia revanșa nu ca o judecătoare nemiloasă, ci ca o mamă care plânge când fiul ei se rătăcește, să ne întoarcem, dar, la calea poruncilor Domnului, căci acolo este viața, lumina și pacea.
Pustia Inimii 