Orice netrebnic, dacă va căuta bine, va găsi alți netrebnici mai răi decât el, într-o anumită privință, și datorită acestui fapt va afla motive de a fi mândru și mulțumit de sine. Aceasta este o lucrare vicleană a vrăjmașului, care, neputând să-l mai țină pe om în păcatul grosolan, îl împinge în păcatul cel mai subtil și mai pierzător mândria duhovnicească. Mândria netrebnicului este o înșelare adâncă, când omul, deși căzut, începe să se compare cu alții și zice în sine: „Nu sunt chiar atât de rău, iată, sunt alții mai păcătoși decât mine”, atunci el nu se pocăiește cu adevărat, ci își caută mângâiere în întuneric. Este ca un orb care, în loc să ceară lumină, se bucură că alții sunt mai orbi decât el, aceasta este mândria care se hrănește din comparație, nu din adevăr, este o mângâiere mincinoasă, o pace falsă, o liniște a sufletului care nu vine de la Dumnezeu, ci de la înșelare. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Mândria este lepra sufletului, o pierzare a tuturor virtuților.” Iar Avva Pimen zicea: „Unde este căderea, acolo este și mândria.”
Să nu te uiți la alții, ci în inima ta
Frate nu te uita la păcatele altora ca să te socotești mai bun căci aceasta este lucrarea fariseului care zicea: „Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți oameni.”, dar Domnul nu l-a primit, ci pe vameșul care zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Să nu căutăm în jurul nostru oameni mai răi decât noi, ci să ne coborâm în adâncul inimii noastre și să vedem acolo întunericul, rănile, mândria, judecata, trândăvia, iubirea de sine, abia atunci vom plânge, și lacrimile noastre vor fi începutul vindecării.
Smerenia adevărata vedere de sine
Adevărata vedere de sine nu se naște din comparație, ci din lumina lui Dumnezeu, când harul atinge inima, omul nu mai vede pe nimeni mai rău decât sine, ci se socotește pe sine mai păcătos decât toți, nu pentru că ar fi neapărat așa, ci pentru că lumina adevărului îl face să vadă cât de departe este de chipul lui Hristos. Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.”, iar aceasta nu este o osândire de sine, ci o smerenie vie, care naște iubire, rugăciune și milă față de toți. Așadar fraților să ne ferim de această mândrie ascunsă, care se îmbracă în hainele comparației. Să nu ne uităm la alții ca să ne liniștim, ci uitându-ne la Hristos vom vedea cât de departe suntem și atunci nu mai avem vreme să judecăm pe nimeni, ci strigăm din toată inima: „Doamne, luminează-mi întunericul! Miluiește-mă pe mine, netrebnicul!”
Pustia Inimii 