Vârsta omului este cât vârsta pământului

„Vârsta omului este cât vârsta pământului”, așa grăiește taina cea adâncă a firii și a căderii, a începutului și a sfârșitului căci omul, zidit din țărâna pământului și însuflat cu suflare de viață de la Dumnezeu, poartă în sine începutul creației și sfârșitul ei. Nu este omul doar o făptură între altele, ci este cununa zidirii, chipul și asemănarea Ziditorului, și în el se adună toată făptura, ca într-un altar viu. Pământul a fost făcut pentru om, iar omul pentru Dumnezeu. Când omul a căzut, a suspinat și pământul; când omul s-a înstrăinat de Dumnezeu, s-a înstrăinat și pământul de om de aceea, vârsta omului nu se măsoară doar în ani, ci în taina adâncă a istoriei mântuirii căci Adam, cel dintâi om, este începutul nostru, iar Hristos, Noul Adam, este împlinirea noastră. Vârsta omului este cât vârsta pământului, pentru că în fiecare om se repetă istoria lumii, creația, căderea, făgăduința, răscumpărarea. În fiecare suflet se luptă lumina cu întunericul, în fiecare inimă se zidește sau se dărâmă un Eden și precum pământul așteaptă înnoirea făpturii, așa și omul suspină după învierea cea de obște și viața veacului ce va să fie. De aceea, frate nu-ți măsura viața în ani, ci în pocăință, nu întreba câți ani ai, ci câtă veșnicie ai în inimă căci omul care trăiește fără Dumnezeu este ca un pământ nelucrat, sterp și uscat, dar cel ce se smerește și se roagă, acela este ca o grădină a Raiului, în care Duhul Sfânt Se odihnește. Să ne nevoim, dar, ca să ne întoarcem la vârsta cea dintâi, la nevinovăția lui Adam dinainte de cădere, și să ne facem pământ bun, roditor de fapte bune, ca să fim vrednici de Împărăția cea neînserată. Amin.