Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, ce înseamnă să ai numele scris în cartea vieții, cum zice Sfântul Apostol Pavel?”
Și bătrânul a răspuns: „Înseamnă să fii cunoscut de Dumnezeu nu pentru ce ai făcut, ci pentru cum ai iubit.”
Frate, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, spune: „…împreună cu Clement și cu ceilalți lucrători ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții.” Filipeni 4, 3, aceasta nu este o carte ca cele ale lumii, ci taina lui Dumnezeu. Nu se scrie cu cerneală, ci cu jertfă, nu se citește cu ochii, ci cu inima.
Părinții pustiei ziceau: „Cel ce se roagă cu lacrimi, acela își scrie numele în cer.” căci cartea vieții nu este pentru cei mândri, ci pentru cei smeriți, nu pentru cei ce au strălucit în lume, ci pentru cei ce au ars în taină pentru Hristos.
În vremea noastră, omul vrea să fie cunoscut de lume, dar uită să fie cunoscut de Dumnezeu. Își scrie numele pe diplome, pe ziduri, pe ecrane dar nu pe cer și ce folos că te știe lumea, dacă nu te știe Hristos?
Un bătrân spunea: „Mai bine să nu te știe nimeni pe pământ, dar să te știe cerul.” căci numele scris în cartea vieții nu se șterge. Este numele celui ce a iubit, a iertat, a răbdat, a mărturisit, este numele celui ce a fost al lui Dumnezeu, chiar dacă lumea l-a uitat.
Frate, nu te întreba dacă ești vrednic, întreabă-te dacă ești al lui Hristos. Nu căuta să te afirmi, ci să te adâncești, nu te teme că ești mic căci cartea vieții e plină de nume smerite.
Pustia Inimii 