Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, mă rog în fiecare zi, dar simt că nu se schimbă nimic în mine, ce lipsește?”
Și bătrânul a răspuns: „Te rogi cu gura, dar nu lucrezi cu inima. Rugăciunea nu e doar cuvânt, ci lucrare.”
Frate, a te ruga nu este totuna cu a lucra rugăciunea. Mulți rostesc cuvinte, dar puțini le trăiesc, mulți cer, dar puțini se smeresc, mulți vor răspuns, dar nu vor schimbare și astfel, rugăciunea se face obicei, nu întâlnire.
Părinții pustiei ziceau: „Rugăciunea este foc, dacă nu arde în tine, nu e rugăciune, ci vorbire.” căci lucrarea rugăciunii începe când cuvântul coboară în inimă, când mintea se oprește din rătăcire, când sufletul se pleacă și se încredințează.
Sfântul Isaac Sirul spunea: „Rugăciunea adevărată este aceea care te face să taci în fața lui Dumnezeu.” căci lucrarea rugăciunii nu e zgomot, ci adâncime, nu e grabă, ci răbdare, nu e cerere, ci dăruire.
Un bătrân spunea: „Cel ce se roagă și nu se schimbă, acela nu s-a rugat.” căci rugăciunea este lucrare care transformă mânia în blândețe, frica în pace, dorința în smerenie și cine o lucrează, se face vas al harului.
Frate, nu te mulțumi cu cuvinte, lucrează rugăciunea, oprește-te, adâncește-te, ascultă nu te grăbi să termini, ci să începi căci Dumnezeu nu ascultă doar ce spui, ci ce devii prin ce spui.
Pustia Inimii 