Într-o lume în care suntem bombardați de informații, opinii și stimuli, păzirea minții pare o misiune imposibilă și totuși, părinții pustiei acei oameni care au ales tăcerea, rugăciunea și singurătatea ne-au lăsat înțelepciuni care pot fi mai actuale ca oricând.
Ce înseamnă „paza minții”?
Paza minții este atenția conștientă la gândurile care ne trec prin suflet, nu orice gând merită primit. Părinții pustiei numeau aceste gânduri „logismoi” semințe ale patimilor, ale mândriei, ale fricii, ale deznădejdii, ei nu le lăsau să prindă rădăcini. „Nu e păcat că vine gândul, ci că te învoiești cu el.” Avva Pimen
Cum păzeau mintea părinții pustiei?
Trezvia – o stare de veghe interioară, ca un străjer la poarta sufletului.
Rugăciunea neîncetată – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” era ca o sabie împotriva gândurilor.
Tăcerea – nu doar exterioară, ci și interioară, când mintea tace, Dumnezeu vorbește.
Discernământul – nu orice gând e de la Dumnezeu, unele vin din fire, altele de la vrăjmașul.
Cum aplicăm azi?
Observă-ți gândurile fără să le judeci, întreabă-te: „Acest gând mă apropie de Dumnezeu sau mă tulbură?” Nu te identifica cu gândul tu nu ești gândul tău, folosește rugăciunea ca ancoră când mintea fuge, cheamă Numele Domnului, evită suprastimularea prea mult ecran, prea mult zgomot, prea multă vorbă.
Pildă din Pateric
Un frate a venit la avva și a zis: „Părinte, gândurile mă tulbură.”
Avva i-a răspuns: „Fă din mintea ta o chilie nu lăsa pe nimeni să intre fără să-l întrebi: ‘Cine ești și ce voie ai?’” Paza minții nu e o tehnică, ci o lucrare duhovnicească, e începutul libertății interioare și al întâlnirii cu Dumnezeu.
Pustia Inimii 