Într-o cultură care premiază vizibilitatea, validarea și succesul public, slava deșartă este adesea confundată cu împlinirea. Însă părinții pustiei ne avertizează că lauda oamenilor poate fi mai periculoasă decât ocara, iar dorința de a fi văzut poate ascunde o cădere subtilă.
Ce este slava deșartă?
Slava deșartă este dorința de a fi apreciat, lăudat, recunoscut nu pentru Dumnezeu, ci pentru sine. Este o formă rafinată de mândrie care se ascunde sub aparența virtuții. „Când faci bine și aștepți să fii văzut, ai pierdut răsplata.” Avva Isaia
Semnele slavei deșarte
Bucuria exagerată când ești lăudat, tristețea când nu ești remarcat, nevoia de a arăta ce faci bun, compararea cu alții în fapte duhovnicești.
Cum o combatem?
Tăcerea lucrării – fă binele în ascuns. Rugăciunea inimii – întoarce privirea spre Dumnezeu, nu spre oameni.
Smerenia – amintește-ți că tot binele vine de la har, nu de la tine.
Ascultarea – nu te încrede în propriile gânduri despre tine.
Pildă din Pateric
Un frate a întrebat pe avva: „Părinte, cum să scap de gândul că sunt bun?”
Avva i-a răspuns: „Când te crezi bun, adu-ți aminte de păcatele tale, când te crezi mare, amintește-ți că ești țărână așa se stinge focul slavei deșarte.”
Slava deșartă nu se vede ușor, dar roadele ei sunt amare mândrie, comparație, neliniște, cine fuge de ea, găsește pacea și adevărata libertate.
Pustia Inimii 