Avva Arsenie cel Mare

Avva Arsenie cel Mare a fost un stâlp al tăcerii și al rugăciunii curate, un om al palatului care a ales coliba pustiei, făcând din lacrimi și tăcere calea mântuirii sale. Avva Arsenie cel Mare, cel ce a lăsat slava Romei și a Constantinopolului pentru a se face ucenic al tăcerii în pustia Egiptului.

Născut în Roma, în anul cca. 354, din părinți creștini și învățați, Arsenie a fost crescut în frica Domnului și în înțelepciunea cărților. A fost senator și dascăl al fiilor împăratului Teodosie cel Mare, trăind în palatul imperial din Constantinopol, dar, arzând de dorul după Dumnezeu, s-a rugat zicând: „Doamne, arată-mi calea mântuirii!” și a auzit un glas: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui!”

Tăcerea maica rugăciunii

Ascultând chemarea, Arsenie a plecat în Egipt, unde a intrat în pustia Nitriei, apoi în Chilii și Schit, trăind în asceză, tăcere și rugăciune neîncetată. Era numit de părinți „filosoful pustiei”, dar el se socotea pe sine cel mai nevrednic. Spunea: „Am vorbit mult și m-am căit; pentru tăcere nu m-am căit niciodată.” Și iarăși: „De multe ori am vorbit și m-am căit, dar de tăcere niciodată.” Aceasta era legea vieții lui, să tacă, să plângă și să se roage, ținea în sân un ștergar cu care ștergea lacrimile ce curgeau neîncetat din ochii săi.

Nevoință și discernământ

Avva Arsenie nu primea pe nimeni cu ușurință, nu pentru că nu iubea, ci pentru că dorea să păzească neîmprăștiată rugăciunea inimii. Când frații îl întrebau de ce fuge de oameni, răspundea: „Dumnezeu știe că vă iubesc, dar nu pot fi cu Dumnezeu și cu oamenii.” A fost chip al isihiei și al discernământului, trăind în sărăcie, post și tăcere, dar păstrând pacea și lumina lăuntrică.

Avva Arsenie a trecut la Domnul în jurul anului 449, fiind pomenit de Biserică la 8 mai, ste una dintre cele mai luminoase figuri ale Patericului Egiptean, un model pentru toți isihaștii și iubitorii de tăcere.

„Părinte al tăcerii și al lacrimilor, învață-ne să fugim de zgomotul lumii, să iubim liniștea și să ne rugăm cu inimă curată. Roagă-te pentru noi, cei ce ne risipim în vorbe și în griji, să dobândim și noi pacea ta cea adâncă.”