Într-o lume în care suntem mereu conectați, grăbiți și suprasolicitați, ideea de a trăi în pustie pare de neînțeles și totuși, părinții pustiei au descoperit acolo o comoară rară, pacea inimii. Nu o liniște superficială, ci o adâncă împăcare cu Dumnezeu, cu sine și cu întreaga creație.
Ce înseamnă „pustia”?
Nu doar un loc geografic, ci o stare a sufletului, un spațiu al tăcerii, al rugăciunii și al întâlnirii cu Dumnezeu, un loc unde omul se leapădă de zgomotul lumii pentru a auzi șoapta Duhului. „Fugi, taci, liniștește-te. Acestea sunt începutul curăției.”Avva Arsenie
De ce căutau părinții pustia?
Pentru a se elibera de distrageri și de ispitele lumii, pentru a-și vedea sufletul așa cum este, fără măști, pentru a trăi în prezența lui Dumnezeu, neîntrerupt.
Ce învățăm noi din asta?
Creează-ți o „pustie” interioară, un colț de liniște în fiecare zi, fără telefon, fără zgomot. Redu agitația, spune „nu” la ce nu e esențial, pacea nu vine din „mai mult”, ci din „mai puțin”. Fă loc tăcerii nu umple fiecare clipă cu sunet, lasă spațiu pentru Dumnezeu, ieși în natură, pustia poate fi și o pădure, un parc, o cameră liniștită.
Pildă din Pateric
Un frate l-a întrebat pe avva: „Părinte, de ce fugi de oameni?”
Avva i-a răspuns: „Nu fug de oameni, ci de zgomotul care-mi fură inima, în liniște, Îl aud pe Dumnezeu.”
Pacea din pustie nu este o evadare, ci o întoarcere, nu e o fugă de lume, ci o căutare a Împărăției dinlăuntru și chiar dacă nu putem trăi în deșert, putem face din inima noastră o pustie în care Dumnezeu să coboare.
Pustia Inimii 