Timpul și viața

Frate, să știi că timpul nu are ființă în sine, ci doar în măsura în care îl atinge veșnicia. Căci tot ce numim noi „ieri” și „mâine” sunt doar umbre ale clipei în care Dumnezeu ne cheamă la viață. Omul se tulbură de trecerea vremii fiindcă nu vede că viața adevărată nu curge, ci rămâne. Numai cele create se scurg; cele ale lui Dumnezeu stau neclintite. De aceea, cel ce își lipește inima de timp se vestejește cu el, iar cel ce își lipește inima de Hristos intră în odihna care nu se sfârșește. Adu-ți aminte: viața aceasta le cuprinde pe toate, durerile și bucuriile, începuturile și sfârșiturile, dar nu este cuprinsă de nimic, decât de viața veșnică pe care Domnul a dăruit-o celor ce Îl iubesc, căci așa au învățat Sfinții Apostoli: „În El trăim, ne mișcăm și suntem”, iar Părinții au mărturisit că veșnicia nu vine după timp, ci îl străbate. De aceea, frate, nu te măsura pe tine cu ceasul, ci cu lumina. Nu întreba cât a trecut, ci cât ai rămas în Dumnezeu. Căci timpul se pierde, dar veșnicia se câștigă. Iar cel ce își păzește inima în Hristos nu mai este rob al clipei, ci fiu al Împărăției.