Bătrânul i‑a zis fratelui: Fiule, privirea merge înaintea inimii precum solul merge înaintea împăratului căci unde se uită omul mult, acolo îi cade și inima. Dacă ochiul se obișnuiește cu lucruri curate, inima se rușinează să mai poarte murdărie, dacă ochiul se învață cu liniștea, inima nu mai rabdă tulburarea și dacă ochiul fuge de deșertăciune, inima nu mai are ce hrăni din ea. Ochiul este poarta; inima este casa și dacă păzești poarta, casa rămâne întreagă, iar dacă lași poarta deschisă, nu te mira că ți se răvășește casa. Apoi bătrânul a tăcut puțin și a adăugat: Să știi, fiule că nu inima îl duce pe om în păcat, ci privirea care nu se întoarce la timp.
Apoftegmă
Un frate a zis bătrânului: Părinte, dacă ochiul e poarta, cum să o închid fără să devin orb față de lume?
Bătrânul i-a răspuns: Nu închide poarta, ci pune un paznic.
Fratele n-a înțeles și a rămas tulburat, zicând în sine: Cine poate fi paznicul ochiului?
Pustia Inimii 