Mândrie 

Un frate a întrebat pe un bătrân: „Care este începutul căderii omului?”

Bătrânul a răspuns: „Mândria este cea dintâi rană fiindcă a nu vine ca un strigăt, ci ca o șoaptă. Îți spune că ești mai mare decât lutul din care ai fost zidit și omul, ascultând, se ridică împotriva Ziditorului său.”

Lucrarea mândriei

Mândria îl face pe om să-și uite neputința și să-și închipuie putere și îl rupe de fratele său, căci nu mai vrea să fie mic, ci stăpân, dar îi întunecă și mintea, ca să nu mai vadă darul lui Dumnezeu, ci doar slava deșartă a lumii.

Ce îl împinge spre păcat

Frica de a fi neînsemnat – omul nu rabdă să fie mic. Setea de slavă – caută ochii oamenilor, nu fața lui Dumnezeu. Voia proprie – vrea să fie ziditor, dar rămâne lut.

Apoftegmă

Cel ce se înalță pe sine, cade mai jos decât toți, iar cel ce se smerește, se ridică mai sus decât poate gândul să urce.