Pelerini în lume

Omul un pelerin între două lumi

În viziunea ortodoxă, omul nu este un simplu locuitor al lumii, ci un pelerin. Viața nu este o destinație, ci o călătorie de la naștere până la moarte, omul străbate un drum care nu se încheie în mormânt, ci continuă în veșnicie. Ortodoxia nu vede pelerinajul doar ca o practică religioasă, ci ca o paradigmă a existenței.

Hristos pelerinul desăvârșit

Însuși Mântuitorul este pelerin, vine din cer, se naște printre străini, fuge în Egipt, călătorește prin Galileea și Iudeea, urcă la Ierusalim, moare și învie, apoi se înalță. Viața Lui este o călătorie spre împlinirea voii Tatălui, nașterea în iesle este începutul pelerinajului într-o lume ostilă, fuga în Egipt este solidaritate cu exilații și profeție a mântuirii neamurilor, drumurile spre Templu reprezintă căutarea și revelarea sensului Scripturii, Crucea este apogeul pelerinajului, unde moartea devine poartă spre viață.

Creștinul pelerin în lume, cetățean al cerului

Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Evrei 13:14). Creștinul trăiește în lume, dar nu aparține lumii, el este „străin și călător” (1 Petru 2:11), chemat să transforme drumul în întâlnire. Viața duhovnicească este un pelerinaj interior de la păcat la lumină, de la egoism la iubire. Ortodoxia nu propune evadarea din lume, ci transfigurarea ei, și pelerinajul nu este escapism, ci exercițiu de discernământ și sfințire.

Biserica este locul unde pelerinul se odihnește

Biserica este hanul de pe drumul spre Ierusalimul ceresc, aici pelerinul se hrănește cu Trupul și Sângele lui Hristos, se vindecă prin Taina Spovedaniei, se luminează prin cuvântul Evangheliei, Sfânta Liturghia este pelerinajul sufletului spre Împărăție, Sfintele Taine sunt reperele drumului, botezul este începutul, mirungerea este întărirea, euharistia este hrana, iar pelerinajul fizic (la mănăstiri, locuri sfinte) este o icoană a pelerinajului lăuntric.

Pelerinajul ca taină a întâlnirii și a transformării

Pelerinajul nu este turism religios, ci este o călătorie cu sens, cu jertfă, cu rugăciune, este o ieșire din confort, o deschidere spre har. Pelerinul nu caută peisaje, ci prezență, iar drumul este unul pedagogic, oboseala, tăcerea, întâlnirile toate modelează sufletul. Locurile sfinte nu sunt magice, ci transparente și prin ele vedem lucrarea lui Dumnezeu.

Pelerinajul este o viață trăită în tensiunea veșniciei

A fi pelerin în lume înseamnă a nu te instala definitiv nicăieri, înseamnă a trăi cu dor de Dumnezeu, cu privirea spre cer și cu pașii în iubire. Ortodoxia ne cheamă să fim pelerini nu doar în geografie, ci în inimă. „Mă duc să vă gătesc loc (…) ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:2-3). Amin!