Într‑o zi o femeie veselă la chip, dar obosită la inimă a zis ca un fel de glumă ce ascundea resemnare: „Eu nu sunt grasă, sunt doar inundată, trupul are șaptezeci la sută apă,”
Răspuns – Să știi că omul nu se îneacă în apă, ci în gândurile care îl conving că nu mai poate ieși la mal și nu trupul te inundă, ci vorba cu care îți acoperi neputința. Când omul nu mai vrea să se schimbe, își face din glumă scut și din slăbiciune lege, dar nu apa te ține la fund, ci piatra resemnării legată de inimă. Trupul este ca o grădină pe care dacă o lași în voia ei, se umple de buruieni, iar dacă o lucrezi cu răbdare, rodește și nu buruienile sunt vina, ci nepăsarea grădinarului. Să știi că și apa, dacă stă, se strică; dacă se mișcă, se limpezește așa și omul, dacă face un pas mic spre bine, se curăță și dacă rămâne pe loc, se tulbură. Nu te teme de osteneală, căci osteneala este semnul că sufletul încă respiră, teme‑te doar de împăcarea cu neputința, căci aceasta este moartea cea nevăzută.
Adevărata greutate
Greutatea trupului nu te apasă, ci greutatea gândului care îți spune că nu mai poți fi altfel, căci omul cade nu pentru că e slab, ci pentru că își numește slăbiciunea «fire», dar firea omului este lucrătoare, nu încremenită și cel ce se ridică o dată, chiar și puțin, se ridică de o mie de ori înăuntru. Nu te numi «inundată», căci cuvântul acesta te afundă, numeste‑te «însetată» și atunci vei căuta izvorul și nu te numi «așa sunt eu», ci «așa sunt acum», căci Domnul nu ne cere să fim ușori la trup, ci treji la minte și vii la inimă, iar cine se trezește înlăuntru, acela se va îndrepta și în afară.
Pustia Inimii 