Adâncimile duhovnicești ale lumii se văd mai bine de la distanță de ea

Sdâncimile duhovnicești ale lumii nu se văd din mijlocul ei, ci de la marginea ei din locul unde omul se leapădă de sine și de toate. Lumea este frumoasă, dar și tulbure, ea poartă în sine urmele Ziditorului, dar și rănile căderii. Este plină de lumină, dar și de umbre și cel ce trăiește în ea fără trezvie, se lasă orbit de strălucirea de suprafață și nu mai vede adâncul, numai cel ce se retrage, se curățește, se smerește, începe să vadă dincolo de aparențe. Distanța nu este fugă, ci limpezire și am înțeles că atunci când te îndepărtezi de zgomot, de grabă, de dorințe, începi să vezi firea lucrurilor, începi să vezi cum fiecare lucru are un rost, cum fiecare clipă e o chemare, cum fiecare om e o taină. Adevărata vedere nu vine cu ochii, ci cu inima curățită și inima nu se curăță în mijlocul tulburării, ci în tăcere, în post, în rugăciune. Când simțurile se liniștesc, gândurile se așază, voia se pleacă, atunci începe să se deschidă ochiul cel lăuntric și atunci, lumea nu mai este doar decor, ci icoană vie a prezenței lui Dumnezeu. Cel ce se desparte de lume cu trupul, o înțelege mai adânc cu duhul, căci nu poți vedea limpede o apă dacă ești în mijlocul valurilor, trebuie să te așezi pe mal, să taci, să aștepți așa și cu lumea, numai de la distanță se văd rănile ei, frumusețea ei, chemarea ei către înnoire și numai atunci poți iubi lumea cu iubirea lui Hristos nu posesiv, ci răstignit. Sfântul Isaac Sirul spune: „Cel ce a cunoscut dulceața liniștii, fuge de lume ca de foc.”, dar nu din ură, ci din dor, nu din dispreț, ci din sete căci în liniște, sufletul se adâncește, iar lumea se luminează și cel ce a gustat această vedere, nu mai judecă, nu mai cere, nu mai stăpânește, ci se roagă, binecuvântează, mulțumește. Lumea nu se înțelege cu mintea prinsă în ea, ci cu inima eliberată de ea și atunci, chiar și o frunză căzută, o rază de lumină, o suflare de vânt, devin cuvinte ale lui Dumnezeu. Nu pentru că lumea s-ar fi schimbat, ci pentru că tu ai început să vezi cu ochi noi, ochii omului care s-a despătimit și s-a întors la Adevăr. Așadar frate, nu te teme să te îndepărtezi de lume pentru o vreme, nu ca să o disprețuiești, ci ca să o înțelegi, nu ca să o părăsești, ci ca să o iubești mai curat căci numai cel ce se leapădă de lume o poate vedea în lumina lui Dumnezeu și numai cel ce tace o poate auzi suspinând după mântuire.