Avva Luchie, bătrân cu viață curată și cuvânt pătrunzător, care a lăsat în Pateric câteva dintre cele mai limpezi și adânci sfaturi pentru cel ce vrea să se mântuiască. A fost un părinte al discernământului și al înțelepciunii tăcute, un bătrân al pustiei care a înțeles că adevărata nevoință începe cu stăpânirea limbii, a gândurilor și a voii proprii.
Păzitor al limbii și al gândurilor
Avva Luchie a fost întrebat de un frate, Avva Longhin, despre trei dorințe ale sale: să se înstrăineze, să postească și să fugă de oameni. Răspunsurile bătrânului au fost pline de realism duhovnicesc: „De nu-ți vei stăpâni limba, nu ești străin, oriunde vei merge.” „De vei încovoia ca pe un lanț și ca pe un belciug grumazul tău, nici așa nu se va chema post primit, ci mai vârtos stăpânește gândurile tale cele rele.” „De nu vei isprăvi aceasta mai întâi cu oamenii, nici deosebi nu poți să o isprăvești.” Aceste cuvinte ne arată că adevărata nevoință nu este în afară, ci înăuntru, în lupta cu limba, cu gândurile și cu voia proprie.
Înțelepciune simplă și lucrătoare
Avva Luchie nu a fost un om al cuvintelor multe, ci al cuvântului potrivit, el nu a căutat să impresioneze, ci să vindece. Cuvintele lui sunt sabii duhovnicești, care taie înșelarea și aduc lumină în suflet și prin sfaturile sale, ne învață că nu locul mântuiește, ci starea inimii. Poți fugi în pustie, dar dacă nu ți-ai biruit limba și gândurile, pustia nu te va folosi. Poți posti, dar dacă nu ai pace în inimă, postul tău nu e primit.
Moștenirea sa în Pateric
Avva Luchie este pomenit în Patericul egiptean ca un bătrân cu viață curată și cuvânt de foc. Deși nu a lăsat scrieri, cuvintele sale au fost păstrate de ucenici și transmise ca mărgăritare de preț pentru cei ce vor să se mântuiască. „Părinte al înțelepciunii și al tăcerii, învață-ne să ne stăpânim limba, să ne curățim gândurile și să iubim pacea. Roagă-te pentru noi, cei ce ne risipim în vorbe și în tulburare, să dobândim și noi liniștea ta cea adâncă.”
Pustia Inimii 