Judecata aproapelui este una dintre cele mai subtile și răspândite ispite, nu are nevoie de cuvinte rostite uneori e doar o privire, o comparație, un gând. Părinții pustiei au înțeles că a judeca înseamnă a lua locul lui Dumnezeu, iar acest lucru nu aduce niciodată pace.
De ce judecăm?
Pentru că ne comparăm, pentru că vrem să ne simțim mai buni, pentru că nu ne cunoaștem pe noi înșine, pentru că ne e mai ușor să vedem păcatul altuia decât pe al nostru. „Cel ce se cunoaște pe sine nu mai are timp să judece pe altul.” Avva Isaia
Ce spune Patericul?
Un frate l-a întrebat pe avva: „Ce să fac când văd greșeala fratelui meu?”
Avva i-a răspuns: „Acoper-o cu rugăciune, nu cu cuvânt căci Dumnezeu nu ți-a dat ochi ca să vezi păcatul altuia, ci lacrimi pentru al tău.”
Alt bătrân spunea: „Am văzut un frate păcătuind și l-am judecat, în aceeași zi, am căzut și eu în același păcat, atunci am înțeles că Dumnezeu m-a lăsat să cad, ca să nu mai judec pe nimeni.”
Cum putem lupta cu judecata?
Oprește gândul la poartă, când apare critica, întreabă-te: „Ce spune asta despre mine?” Roagă-te pentru cel pe care l-ai judecat, rugăciunea topește mândria. Amintește-ți de propriile slăbiciuni nu ca să te învinovățești, ci ca să te smerești, fii atent la vorbele tale, uneori, judecata se strecoară în glume, în sfaturi, în „grija” pentru alții.
Judecata otravă subtilă
Judecata nu doar că îl rănește pe celălalt, dar ne întunecă și nouă inima, ne fură pacea, ne umple de neliniște și ne îndepărtează de Dumnezeu. În schimb, când alegem să nu judecăm, devenim liberi, ne eliberăm de povara comparației și ne întoarcem spre propria vindecare. A nu judeca nu înseamnă a aproba păcatul, ci a iubi omul. În pustie, părinții au învățat că mila e mai puternică decât dreptatea, iar tăcerea e uneori mai grăitoare decât mustrarea.
Pustia Inimii 