Avva Carion

Avva Carion a fost un părinte al pocăinței și al lepădării de sine, un suflet care a lăsat lumea și familia pentru a-L urma pe Hristos în pustia Schitului, unde a crescut nu doar în nevoință, ci și în dragoste pentru fiul său duhovnicesc, Zaharia.

De la lume la pustie chemarea cea grea

Frate al tăcerii și al căutării Celui Nevăzut, Avva Carion, care a fost cândva om de lume, cu soție și copii, dar care, mistuit de dorul după Dumnezeu, a părăsit toate și s-a făcut monah în pustia Egiptului, a fost un om cu viață de familie, dar, însetat de viața cea veșnică, și-a lăsat soția și copiii și a venit în Schit, unde a început o viață de asceză și rugăciune. Această alegere a fost grea și dureroasă, dar a fost făcută cu lacrimi și cu zdrobire de inimă.

Încercarea cea mare întoarcerea fiului

În vremea unei foamete cumplite în Egipt, soția lui Carion, neputând să-și întrețină copiii, a venit în Schit și i-a adus pe cei doi copii ai lor. Unul dintre ei, Zaharia, a rămas cu tatăl său și a devenit ucenicul și fiul său duhovnicesc, ajungând el însuși mare între părinții pustiei. Avva Carion a spus cu smerenie: „Am făcut multe osteneli, mai mult decât fiul meu Zaharia, și n-am ajuns de o seamă cu el, cu smerenia și cu tăcerea lui.” Această mărturisire arată adânca lui smerenie și recunoașterea lucrării lui Dumnezeu în sufletul fiului său, care, deși tânăr, a întrecut pe tatăl său în virtute.

Viață de nevoință și tăcere

Avva Carion a trăit în pustia Schitului, în asceză severă, în tăcere și rugăciune, păzindu-și inima și învățând pe alții prin pilda vieții sale. A fost un părinte al pocăinței adânci, care a înțeles că calea către Dumnezeu trece prin lepădarea de sine și prin zdrobirea inimii.

Moștenirea sa

Avva Carion este pomenit în Patericul Egiptean, în slova C, alături de fiul său Zaharia. Viața lor este o icoană a convertirii, a nevoinței și a sfințirii prin ascultare și smerenie. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 24 noiembrie, împreună cu fiul său, ca pe doi sfinți ai pustiei.

Să ne rugăm lui Avva Carion, zicând: „Părinte al pocăinței și al lepădării de sine, învață-ne să ne lăsăm voia noastră, să iubim tăcerea și să ne rugăm cu inimă curată. Roagă-te pentru noi, cei ce ne legăm de lume, să dobândim și noi dorul tău după Dumnezeu.”