În viața duhovnicească, dorința de sfințenie este firească și bună, dar părinții pustiei ne avertizează, chiar și cele mai înalte aspirații pot fi pervertite de mândrie. Există o ispită subtilă aceea de a dori sfințenia nu pentru Dumnezeu, ci pentru imaginea de sine, evlavia poate deveni o mască, iar dorința de curăție, o formă rafinată de slavă deșartă.
Când evlavia devine capcană
Când ne comparăm cu alții în fapte duhovnicești, când ne bucurăm că suntem „mai buni” decât ceilalți, când ne întristăm nu pentru păcat, ci pentru că imaginea noastră de „sfânt” s-a fisurat, când căutăm recunoaștere pentru viața noastră spirituală. „Mai bine un păcătos smerit decât un drept mândru.” Avva Pimen
Semnele mândriei ascunse
Nevoia de a fi văzut ca om duhovnicesc, refuzul de a recunoaște slăbiciunile proprii, tendința de a da sfaturi fără să fim întrebați, neliniștea când nu suntem apreciați pentru „sfințenia” noastră.
Cum ne păzim de această ispită?
Caută sfințenia în ascuns nu pentru imagine, ci pentru Dumnezeu, primește mustrarea cu pace căci ea dezvăluie adevărul despre tine, roagă-te pentru smerenie fiindcă nu e suficient să faci bine, trebuie să-l faci fără mândrie, fii atent la gânduri mândria se strecoară în cele mai sfinte intenții.
Pildă din Pateric
Un frate a venit la avva și a zis: „Părinte, vreau să fiu sfânt.”
Avva i-a răspuns: „Atunci uită că vrei să fii sfânt, fă binele și nu te gândi la tine căci sfințenia nu se caută, ci se primește.” Sfințenia nu se construiește ca o reputație, ci se dobândește ca un dar, cine o caută cu mândrie, o pierde, cine o primește cu smerenie, o păstrează.
Pustia Inimii 