Într-o cultură care valorizează autonomia, independența și afirmarea de sine, ascultarea pare o formă de sclavie, dar în viața duhovnicească, ascultarea este o cale spre libertate, părinții pustiei au descoperit că renunțarea la voia proprie nu înseamnă pierdere, ci eliberare de tirania ego-ului.
Ascultarea o renunțare care eliberează
Nu este supunere oarbă, ci încredințare smerită, nu este anularea personalității, ci curățirea ei, nu este robie, ci libertate de sine însuți. „Cel ce ascultă nu mai are povara alegerii, ci pacea încredințării.” Avva Ioan
De ce este ascultarea o formă de libertate?
Te eliberează de îndoială nu mai porți singur greutatea deciziilor, te smerește nu mai ești centrul universului tău, te deschide spre har, Dumnezeu lucrează mai ușor într-un suflet care nu se împotrivește. „Voia proprie este o închisoare cu pereți de mândrie, ascultarea sparge acești pereți.” Pateric
Cum putem trăi această libertate?
Caută sfat, nu doar confirmare ascultarea începe cu deschiderea spre celălalt, nu te teme să renunți uneori, voia ta nu e cea mai bună. În practică ascultarea în lucruri mici, în familie, la muncă, în comunitate roagă-te: „Doamne, învață-mă să ascult cu inimă curată.”
Pildă din Pateric
Un frate a venit la avva și a zis: „Părinte, vreau să fiu liber.”
Avva i-a răspuns: „Atunci ascultă.”
Fratele s-a mirat: „Cum să fiu liber dacă ascult?”
Avva a zâmbit: „Pentru că cel ce ascultă nu mai e robul voii proprii, ci fiu al lui Dumnezeu.” Ascultarea nu înseamnă pierderea libertății, ci regăsirea ei, este paradoxul monahului cu cât renunță mai mult la sine, cu atât devine mai deplin el însuși.
Pustia Inimii 