Tăcerea lui Dumnezeu nu este absență, ci chemare la adâncire. În spiritualitatea ortodoxă, uscăciunea sufletească este o etapă firească în viața duhovnicească, menită să ne smerească și să ne întărească credința.
Există momente în viața duhovnicească în care rugăciunea pare fără răspuns, harul pare retras, iar sufletul se simte gol. Părinții pustiei numeau această stare „uscăciune” sau „tăcerea lui Dumnezeu”. Nu este o pedeapsă, ci o pedagogie divină, o chemare la maturizare și la credință curată.
Ce este uscăciunea sufletească?
O perioadă în care nu mai simțim prezența lui Dumnezeu, rugăciunea devine grea, mecanică, fără gust, apare sentimentul de abandon, de lipsă de sens. „Tăcerea lui Dumnezeu este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său.”
Ce înseamnă tăcerea lui Dumnezeu?
Nu este lipsă de iubire, ci o formă de lucrare tainică, este o invitație la credință fără simțire, la nădejde fără dovadă, este o școală a răbdării și a smereniei. „Hristos a rămas tăcut la rugăciunile cananeencei, ca ea să-și adune toată nădejdea și credința.”
Cum să trăim această tăcere?
Nu te grăbi să fugi, uscăciunea nu e capătul drumului, ci o treaptă, continuă să te rogi chiar fără simțire, rugăciunea lucrează. Citește Scriptura, Dumnezeu vorbește prin Cuvânt, chiar când pare tăcut, caută sfat duhovnicesc nu trece singur prin această etapă.
Pildă din Pateric
Un frate a venit la avva și a zis: „Părinte, mă rog și Dumnezeu nu răspunde.”
Avva i-a răspuns: „Când Dumnezeu tace, El ascultă mai adânc, nu te opri tăcerea Lui e lucrare.”
Tăcerea lui Dumnezeu nu este lipsă, ci prezență în alt chip. Uscăciunea sufletească ne învață să nu ne încredem în simțiri, ci în credință, cine rămâne statornic în această tăcere, va auzi mai limpede glasul Lui când va vorbi din nou.
Pustia Inimii 