Frate duhovnicesc, astăzi îți aduc înainte viața unui bătrân al pustiei, puțin cunoscut în lume, dar mare înaintea lui Dumnezeu: Avva Teodor din Canop, pomenit în Pateric pentru blândețea sa, pentru discernământul său și pentru pacea pe care o răspândea în jurul său.
Nevoință în tăcere și slujire
Canopul, cetate din Egiptul de Jos, era aproape de Alexandria, dar Avva Teodor nu a căutat cetatea, ci pustia. A viețuit în neagoniseală, în post și rugăciune, în tăcere adâncă, asemenea părinților din Nitria și Sketis, nu a fost căutător de slavă, ci de curăție a inimii.
Pildă de blândețe și răbdare
Se spune despre el că, atunci când era ocărât, nu răspundea; când era nedreptățit, nu se apăra; când era întrebat, răspundea cu blândețe. Odată, un frate l-a întrebat: „Avva, ce este mai mare: postul sau tăcerea?” Iar el a răspuns: „Postul curăță trupul, dar tăcerea curăță sufletul și cine are sufletul curat, pe toate le are.” Prin acest cuvânt, Avva Teodor ne învață că lucrarea cea mai adâncă este înlăuntrul inimii, nu în cele din afară.
Făcător de pace
Avva Teodor era cunoscut ca împăciuitor între frați. Când izbucnea vreo neînțelegere în obște, era chemat să aducă liniștea, nu certa, nu judeca, ci doar întreba cu blândețe: „Ce ar face Hristos între voi?” Și atunci inimile se înmuiau, iar pacea se așeza.
Moștenirea lui duhovnicească
Deși nu a lăsat multe apoftegme, numele lui este păstrat în Pateric ca pildă de blândețe, discernământ și iubire frățească. Viața lui este o chemare la tăcere, la rugăciune și la pacea inimii.
Frate, ia aminte la viața lui Avva Teodor din Canop ce nu a căutat să fie auzit, ci să audă; nu a căutat să fie drept, ci să fie blând; nu a căutat să biruie, ci să împace așa să fim și noi, făcători de pace, iubitori de tăcere, fii ai luminii.
Pustia Inimii 