Într-o lume marcată de suferință, dezbinare și neliniște, omul contemporan caută explicații și soluții. Însă, înainte de a căuta în afară, trebuie să privim înlăuntrul nostru. Răul care ne afectează nu este doar o forță exterioară, ci adesea rodul unei viețuiri deformate, centrată pe sine și ruptă de comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele. Această lucrare își propune să argumenteze că logica egocentrică și autonomia absolutizată sunt surse profunde ale răului din viața noastră și a celor din jur.
Egocentrismul idolatrizarea sinelui
Egocentrismul este o formă subtilă de idolatrie, în care omul se așază pe tronul inimii, în locul lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „iubirea de sine este maica tuturor patimilor”, din ea se nasc mânia, invidia, lăcomia, desfrânarea toate forme ale răului care distrug sufletul și comunitatea. Viețuirea egocentrică înseamnă refuzul de a vedea pe celălalt ca pe un frate, ci ca pe un rival, un obstacol sau un mijloc de satisfacere a propriilor dorințe.
Autonomia iluzia libertății absolute
Autonomia, în sensul rupturii de orice autoritate divină sau morală, este o iluzie a libertății care duce la înstrăinare și haos. Omul autonom refuză să se supună voii lui Dumnezeu, crezând că poate fi propriul său stăpân. Dar această libertate fără adevăr devine robie față de patimi și față de propriile impulsuri. Berdiaev observa că „suferințele vieții, dovedind existența răului, constituie o mare școală religioasă”. Autonomia fără Dumnezeu nu duce la împlinire, ci la dezintegrarea sensului și la proliferarea răului.
Comuniunea antidotul egocentrismului și al autonomiei
Creștinismul nu propune o viață centrată pe sine, ci o viață în comuniune?cu Dumnezeu, cu Biserica, cu aproapele. În Trinitate, vedem modelul perfect al iubirii reciproce, al dăruirii de sine. Omul este chemat să trăiască în această logică a comuniunii, nu în logica izolării. Pocăința este începutul ieșirii din egocentrism și autonomie, prin recunoașterea propriilor greșeli și prin întoarcerea la Dumnezeu, omul se vindecă și devine izvor de bine pentru ceilalți. Trebuie să recunoaștem cu sinceritate că răul care ne înconjoară nu este doar o fatalitate, ci adesea o consecință a alegerilor noastre. Viețuirea egocentrică și autonomia absolută sunt forme de rătăcire care ne îndepărtează de izvorul binelui Dumnezeu. Chemarea duhovnicească este una clară să ne întoarcem la logica iubirii, a comuniunii și a ascultării, pentru ca lumina să biruie întunericul din noi și din lume.
Pustia Inimii 