Fraților duhovnicești, nevoința în orașe, între zgomotul străzilor, între lumina ecranelor și neliniștea zilelor, scriu aceste rânduri nu cu judecată, ci ca unul ce a gustat din ambele tristeți, din cea după materie și din cea după Dumnezeu.
Două feluri de tristețe
Există o tristețe care vine din pierderea lucrurilor trecătoare: bani, faimă, plăceri, relații, imagine. Aceasta este tristețea după materie ce apasă sufletul, îl face neliniștit, îl aruncă în gol și în deznădejde, este ca un vas spart, oricât ai turna, nu se umple. Dar există și o altă tristețe, care nu ucide, ci naște viață, tristețea după Dumnezeu, ce se arată ca dor, ca lacrimi, ca suspinuri ale inimii, este durerea dulce a celui ce știe că nu este încă acasă, că Împărăția e departe, dar totuși aproape, această tristețe nu sfârșește în moarte, ci în bucurie.
Pentru tinerii de azi
Voi, tinerii, cunoașteți bine prima tristețe, o simțiți când nu aveți destui bani, când nu primiți destule aprecieri online, când relațiile se destramă, când examenele nu ies cum ați dorit, este o tristețe ce vă face să vă comparați mereu cu alții, să vă simțiți insuficienți, să vă ascundeți în distracții, dar poate nu ați cunoscut încă pe deplin a doua tristețe ce nu se arată în statistici sau în like-uri, ci în momentele de liniște, când vă întrebați „Care este sensul vieții mele? Pentru ce trăiesc? Cine mă iubește cu adevărat?” Această întrebare, acest dor, este începutul tristeții după Dumnezeu.
Mărturia Scripturii și a Părinților
Sfânta Scriptură spune: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” Matei 5,4, nu este vorba de plânsul lumesc, ci de lacrimile pocăinței. Sfântul Ioan Scărarul numește această tristețe „plânsul fericit”, iar Sfântul Isaac Sirul spune că lacrimile sunt „mai mari decât rugăciunea”. Părinții pustiei au cunoscut ambele tristeți, au fugit de materie ca de o otravă, dar au îmbrățișat tristețea după Dumnezeu ca pe un dar, ei ne arată că nu orice durere e rea și există o durere care vindecă.
Scriu aceste rânduri pentru noi cei ce trăim în orașe, pentru tinerii ce caută sens între zgomot și viteză. Nu toți pot merge în pustie, nu toți mergem în mânăstiri, dar fiecare poate găsi pustia inimii și acolo, fiecare poate învăța să deosebească tristețea care ucide de tristețea care mântuiește.
Acest mesaj este despre cum să recunoști tristețea după materie, cum să o transformi în tristețea după Dumnezeu, și cum să ajungi la bucuria Duhului Sfânt. Tristețea după materie este gol, neliniște, dependență. Tristețea după Dumnezeu este dor, lacrimi, pocăință, bucurie, iar alegerea se face zilnic, în fiecare gest, în fiecare gând.
Imaginea de început
Gândiți-vă la două izvoare, unul otrăvit, care aduce moarte, și altul limpede, care aduce viață și omul însetat bea din primul și se îmbolnăvește; dar dacă se smerește și caută, găsește al doilea și se vindecă așa sunt cele două tristeți.
Fraților, nu vă temeți de tristețe deoarece nu orice lacrimă e pierdere, există lacrimi care sunt începutul bucuriei și există o durere care e începutul vindecării și există o tristețe care e începutul mântuirii. De aceea, să începem acest drum, să cercetăm mai întâi tristețea după materie, ca să o recunoaștem și să ne ferim de ea; apoi să descoperim tristețea după Dumnezeu, ca să o îmbrățișăm și să ne bucurăm în ea.
Ce este tristețea după materie
Fraților, dacă în pustie omul se luptă cu foamea, cu frigul și cu singurătatea, în oraș omul se luptă cu o altă foame, mai ascunsă, foamea după lucruri trecătoare și această foame nu se satură niciodată, pentru că hrana ei este materia, iar materia nu poate hrăni sufletul, din această foame se naște tristețea după materie.
Tristețea după materie
Tristețea după materie este durerea ce vine din pierderea sau lipsa lucrurilor materiale, bani, plăceri, putere, imagine, relații posesive, este o neliniște ce roade sufletul, o nemulțumire permanentă. Sfântul Ioan Scărarul o numește „tristețea lumească”, care „se naște din mândrie și din iubirea de plăcere”. Sfântul Apostol Pavel spune: „Tristețea lumii aduce moarte” 2 Corinteni 7,10. Această tristețe nu este simpla durere firească atunci când pierdem ceva, ci este o robie a inimii față de lucrurile trecătoare.
Cum se manifestă pentru tinerii de azi
Pentru voi, tinerii, tristețea după materie se arată în forme noi, dar cu aceeași rădăcină. În rețelele sociale neliniștea că nu ai destule aprecieri, că nu ești văzut, că nu ești „în trend”, în bani și carieră frica de a nu avea destul, goana după succes, burnout-ul, în relații gelozie, posesivitate, dorința de a controla, în divertisment dependența de jocuri, seriale, ecrane, care lasă sufletul gol. Toate acestea nasc o tristețe ce nu se vindecă prin mai mult consum, ci doar prin schimbarea inimii.
Exemple
Bogatul nemilostiv Luca 16, avea tot ce își dorea, dar sufletul lui era gol și trist. Fiul risipitor Luca 15, a cheltuit totul pe plăceri și a rămas în foame și tristețe. Eclesiastul: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune” cuvintele unui om care a gustat din toate plăcerile și a rămas trist.
Consecințele tristeții după materie
Pierderea libertății interioare prin care devii rob al dorințelor, dependențe și nu mai poți trăi fără stimulii care îți hrănesc golul, anxietate și depresie unde sufletul nu găsește sens, ruperea relațiilor atunci când oamenii devin obiecte pentru satisfacerea dorințelor și moarte spirituală când sufletul nu mai simte dorul de Dumnezeu.
Învățătură patristică
Părinții pustiei spuneau: „Cel ce iubește materia este ca un om ce adună nisip în pumn, cu cât strânge mai tare, cu atât îi scapă printre degete.” Aceasta este imaginea tristeții după materie, o goană zadarnică, o oboseală fără rod. În pustie, lipsa materiei te învață să nu te mai întristezi după ea, iar în oraș, abundența materiei te face să o dorești și mai mult, dar în ambele locuri, omul trebuie să învețe să-și ridice inima de la cele trecătoare la cele veșnice. Nu vă lăsați înșelați de tristețea după materie, căci ea vă promite fericire, dar vă lasă goi, nu vă temeți să pierdeți lucruri trecătoare pentru că adevărata pierdere este să nu-L găsiți pe Dumnezeu.
Tristețea după materie este o boală a sufletului ce se naște din iubirea de plăcere și din mândrie, se hrănește din comparații și din dorințe nesfârșite, și sfârșește în moarte. Pentru a o birui, trebuie să o recunoaștem, să o numim, și să începem să o transformăm în dor după Dumnezeu.
Manifestările tristeții după materie
Fraților am văzut ce este tristețea după materie, acum trebuie să cercetăm cum se arată ea în viața de zi cu zi pentru că nu este doar o idee abstractă, ci o realitate ce se strecoară în relații, în muncă, în divertisment și chiar în trupul nostru.
În relații
Tristețea după materie se arată atunci când iubirea devine posesivitate. Gelozia – omul nu mai iubește persoana, ci vrea să o stăpânească. Frica de pierdere – relația devine o obsesie, nu un dar. Comparația – „De ce alții au mai multă atenție decât mine?” Exemplu biblic – Cain s-a întristat nu pentru că jertfa lui nu era primită, ci pentru că fratele lui era mai bine văzut și din această tristețe s-a născut uciderea.
În muncă
Tristețea după materie se arată atunci când munca nu mai este slujire, ci idol. Burnout-ul – oboseala fără sens, când omul muncește doar pentru bani sau prestigiu. Goana după succes – neliniștea că nu ești „destul de sus”. Frica de eșec – fiecare greșeală devine tragedie. Exemplu biblic – Solomon, care a avut bogății și înțelepciune, dar a spus: „Totul este deșertăciune și vânare de vânt.”
În divertisment
Tristețea după materie se ascunde și în plăcerile ce par nevinovate. Dependența de ecrane – ore întregi pierdute în fața telefonului sau a jocurilor. Goana după senzații – fiecare film, fiecare muzică trebuie să fie mai intensă decât cea dinainte. Golul după distracție – după ce râzi, rămâi trist, pentru că nu ai primit sens. Exemplu contemporan – tânărul care petrece toată noaptea pe rețele sociale și dimineața se simte gol, obosit, neliniștit.
În trup
Tristețea după materie nu se oprește la suflet, ci apasă și trupul. Oboseala – lipsa de odihnă, pentru că mintea nu se liniștește. Anxietatea – frica permanentă că vei pierde ceva. Boala psihosomatică – trupul suferă din cauza neliniștii sufletului. Exemplu patristic – Părinții pustiei spuneau că „trupul se îmbolnăvește când sufletul se întristează după lume”.
Tristețea după materie este ca o umbră ce se strecoară în toate domeniile vieții și ea nu se arată doar când pierzi bani sau lucruri, ci și când nu primești atenția dorită, când nu ești „în top”, când nu ai plăcerea așteptată. Voi, tinerii, sunteți cei mai expuși la aceste manifestări, orașul, internetul, școala, cariera – toate vă pun în față imagini ale succesului material și când nu le atingeți, vine tristețea, dar să știți că această tristețe nu este firească, ci este un semn că sufletul vostru caută altceva.
Tristețea după materie se arată în relații, muncă, divertisment și trup. Ea este ca un fir roșu ce leagă toate neliniștile lumii, dar recunoașterea ei este primul pas spre vindecare pentru că atunci când spui: „Această tristețe nu mă hrănește”, începi să cauți tristețea cea bună, dorul după Dumnezeu.
Ce este tristețea după Dumnezeu
Fraților după ce am cercetat tristețea după materie, care apasă sufletul și îl duce spre moarte, să ne întoarcem acum spre o altă durere, mai tainică și mai luminoasă și anume tristețea după Dumnezeu. Aceasta nu este o boală, ci un leac, nu este nici robie, ci o libertate, nu este o moarte, ci un început al vieții veșnice.
Tristețea după Dumnezeu
Tristețea după Dumnezeu este dorul sfânt al sufletului care simte că este departe de Izvorul său, este plânsul pocăinței, lacrimile dorului, suspinul inimii care știe că nu este încă acasă. Sfântul Apostol Pavel spune: „Tristețea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, fără părere de rău” 2 Corinteni 7,10. Sfântul Ioan Scărarul o numește „plâns fericit”, pentru că lacrimile nu sunt deznădejde, ci începutul bucuriei. Sfântul Isaac Sirul spune: „Lacrimile sunt mai mari decât rugăciunea.” Această tristețe nu este o slăbiciune, ci o putere ce rupe lanțurile păcatului și deschide porțile Împărăției.
Cum se simte pentru tinerii de azi
Pentru tineri tristețea după Dumnezeu se arată în momentele de liniște, când întrebați „Care este sensul vieții mele?” „De ce nu mă împlinește nimic din ce am?” „Cine mă iubește cu adevărat, fără să mă judece?” Această întrebare, acest dor, nu este depresie, ci chemarea lui Dumnezeu, este semnul că sufletul vostru nu se mulțumește cu puțin, ci caută infinitul. Exemple biblice: Sfântul Petru după ce s-a lepădat de Hristos, „a ieșit afară și a plâns cu amar” Matei 26,75, acele lacrimi nu l-au ucis, ci l-au ridicat. Maria Magdalena a plâns la mormânt, și lacrimile ei au fost răsplătite cu întâlnirea Celui Înviat Ioan 20. Psalmistul David: „Lacrimile mele mi-au fost pâine ziua și noaptea” Psalmul 41,4. Toți aceștia au cunoscut tristețea după Dumnezeu, care nu sfârșește în moarte, ci în bucurie.
Manifestările tristeții după Dumnezeu
În rugăciune – lacrimi, suspinuri, dor de Liturghie. În relații – iertare, compasiune, dor de curăție. În muncă – sens, slujire, creativitate. În divertisment – discernământ, alegerea lucrurilor care zidesc. Această tristețe nu paralizează, ci mobilizează și nu te face să fugi de lume, ci să o iubești mai curat. Părinții pustiei spuneau: „Cel ce plânge pentru păcatele sale este mai mare decât cel ce învie morții.” Aceasta este măreția tristeții după Dumnezeu ce nu schimbă doar starea sufletului, ci îl înnoiește cu totul.
Pentru oraș și pustie
În pustie, tristețea după Dumnezeu se arată în lacrimi și suspinuri, iar în oraș, ea se arată în dorul de liniște, în căutarea sensului, în setea de autenticitate, dar în ambele locuri, ea este aceeași dorul de Împărăție.
Nu vă temeți de lacrimi, nu vă temeți de dor, nu vă temeți de întrebările care vă apasă, toate acestea sunt semne că sufletul vostru caută pe Dumnezeu și această tristețe nu vă va ucide, ci vă va învia. Tristețea după Dumnezeu este durerea dulce a sufletului care știe că nu este încă acasă, ea nu este depresie, ci dor, nu este moarte, ci viață, nu este slăbiciune, ci putere, iar cine o primește, acela va fi mângâiat și cine o trăiește, acela va fi bucuros, cine o îmbrățișează, acela va fi liber.
Manifestările tristeții după Dumnezeu
Fraților dacă tristețea după materie se arată ca o neliniște ce roade sufletul și îl face să se stingă, tristețea după Dumnezeu se arată ca o durere dulce, care nu ucide, ci înviază, nici nu paralizează, ci mobilizează și nu te aruncă în deznădejde, ci te ridică spre nădejde. Să cercetăm acum cum se manifestă această tristețe sfântă în viața omului, atât în pustie, cât și în oraș.
În rugăciune tristețea după Dumnezeu se arată mai întâi în rugăciune unde lacrimile nu sunt semn de slăbiciune, ci de putere ce curăță sufletul și îl fac transparent pentru har. Suspinele în rugăciune nu mai sunt doar cuvinte, ci suspinuri ale inimii, iar dorul de Liturghie prin care omul simte că fără Euharistie nu poate trăi. Exemplu biblic – Psalmistul David spune: „Lacrimile mele mi-au fost pâine ziua și noaptea” Psalmul 41,4.
În relații tristețea după Dumnezeu schimbă felul în care iubim. Iertarea prin care omul nu mai ține minte răul, pentru că simte propria neputință. Compasiunea și lacrimile pentru sine se transformă în lacrimi pentru alții și dorul de curăție prin care relațiile nu mai sunt posesive, ci libere, pline de respect. Exemplu patristic: Sfântul Siluan Athonitul plângea pentru întreaga lume, nu doar pentru sine.
În muncă tristețea după Dumnezeu dă sens muncii. Slujirea – munca nu mai este idol, ci dar, creativitatea prin care omul lucrează cu bucurie, pentru că simte că fiecare act poate fi rugăciune și răbdarea unde eșecul nu mai aduce disperare, ci pocăință și învățătură. Exemplu contemporan: tânărul care muncește nu doar pentru salariu, ci pentru a aduce lumină în comunitatea lui.
În divertisment tristețea după Dumnezeu nu interzice bucuria, dar o curăță. Discernământul prin care omul alege ce îl zidește, nu ce îl distruge, bucuria simplă ce nu mai caută senzații extreme, ci se bucură de lucruri mici, iar refuzul golului după distracție, nu mai rămâne gol, ci recunoștință. Exemplu biblic: Maria, sora lui Lazăr, a ales „partea cea bună” – ascultarea cuvântului lui Hristos Luca 10,42.
În trup tristețea după Dumnezeu se arată și în trup, dar nu ca boală, ci ca taină. Lacrimile prin care trupul participă la pocăință, odihna paradoxal, lacrimile aduc liniște și pace și lumina feței chiar dacă omul care plânge pentru păcatele sale capătă o lumină interioară. Exemplu patristic: Părinții pustiei spuneau că „fața celui ce plânge pentru păcatele sale se luminează ca soarele”. Tristețea după Dumnezeu se arată în toate domeniile vieții ca un dor de Împărăție, ea nu rupe omul de lume, ci îl face să o iubească mai curat și nu îl face să fugă de oameni, ci să îi îmbrățișeze cu mai multă compasiune.
Tinerii să nu se teamă de această tristețe. Dacă simțiți că nimic nu vă împlinește, dacă aveți lacrimi fără motiv, dacă vă întrebați despre sensul vieții să știți că aceasta nu este depresie, ci chemarea lui Dumnezeu, chiar începutul unei bucurii mai mari decât toate plăcerile lumii.
Tristețea după Dumnezeu se manifestă în rugăciune, în relații, în muncă, în divertisment și chiar în trup și nu este o povară, ci un dar, nu este o slăbiciune, ci o putere, nu este nici moarte, ci înviere, iar cine o trăiește, acela gustă deja din Împărăția lui Dumnezeu.
Confruntarea celor două tristeți
Fraților până acum am văzut ce este tristețea după materie și cum se manifestă ea, apoi am cercetat ce este tristețea după Dumnezeu și cum se arată în viața omului, acum să le punem față în față, ca să înțelegem mai limpede contrastul lor și să alegem zilnic între ele.
Două izvoare
Imaginați-vă două izvoare, unul otrăvit, care aduce moarte, altul limpede, care aduce viață. Tristețea după materie este izvorul otrăvit cu cât bei mai mult, cu atât te îmbolnăvești, iar tristețea după Dumnezeu este izvorul limpede cu cât bei mai mult, cu atât te vindeci. Tristețea după materie se naște din mândrie, din iubirea de plăcere, din dorința de a stăpâni. Tristețea după Dumnezeu se naște din smerenie, din pocăință, din dorul de veșnicie.
Tristețea după materie dezvoltă neliniște, anxietate, dependență, moarte spirituală, pe când tristețea după Dumnezeu dă viață, lacrimi, pocăință, libertate, bucurie în Duhul Sfânt. Sfântul Apostol Pavel spune limpede: „Tristețea lumii aduce moarte, iar tristețea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire” 2 Corinteni 7,10.
În viața de zi cu zi pentru tinerii din oraș, contrastul se vede astfel, scroll infinit, tristețea după materie, care te lasă gol. Rugăciune continuă și tristețea după Dumnezeu, care te umple de pace. Goana după bani oferă neliniște și frică pe când dorul de sens lacrimi și libertate. Părinții pustiei spuneau: „Tristețea după lume este plină de moarte, iar tristețea după Dumnezeu este plină de bucurie.” Aceasta este confruntarea celor două dureri, dar cu finaluri diferite.
Alegerea zilnică nu este o alegere făcută o singură dată, ci în fiecare zi, în fiecare gând alegi să te întristezi pentru ce nu ai sau pentru ce nu ești încă în Dumnezeu, în fiecare gest alegi să plângi pentru pierderea lucrurilor sau pentru păcatele tale, în fiecare relație alegi să te întristezi pentru lipsa atenției sau pentru lipsa iubirii curate.
Tinerii, sunt chemați să aleagă între aceste două tristeți, să nu vă temeți de lacrimi, căci ele pot fi dar, nu vă temeți de dor, el poate fi începutul bucuriei, dar să vă temeți de golul fără sens, de neliniștea ce nu duce nicăieri.
Tristețea după materie și tristețea după Dumnezeu sunt două drumuri. Primul duce la moarte, al doilea la viață, primul te face rob, al doilea te face liber, primul te lasă gol, al doilea te umple de bucurie, de aceea, să alegem zilnic tristețea care naște viață, și să fugim de tristețea care ucide sufletul.
Cum se transformă tristețea după materie în tristețea după Dumnezeu
Fraților am văzut că există două feluri de tristețe, una care ucide sufletul și alta care îl înviază, dar cum poate omul să treacă de la prima la a doua? Cum se poate transforma tristețea după materie, golul lumii în tristețea după Dumnezeu, dorul sfânt? Aceasta este taina pocăinței și a schimbării inimii.
Recunoașterea golului
Primul pas este să recunoști că tristețea după materie nu te hrănește. Tânărul care simte că nu-l împlinesc banii, faima sau plăcerile trebuie să spună: „Aceasta nu este bucurie adevărată.”, recunoașterea nu este slăbiciune, ci începutul libertății. Exemplu biblic: Fiul risipitor, când a ajuns să mănânce roșcove cu porcii, a spus: „Mă voi întoarce la tatăl meu.”
Pocăința
Al doilea pas este pocăința nu doar regretul, ci întoarcerea inimii spre Dumnezeu, și lacrimile nu sunt semn de disperare, ci de dor, iar pocăința transformă durerea pierderii în dor de veșnicie. Exemplu patristic: Sfântul Ioan Scărarul spune că „plânsul pentru păcate este o mântuire mai mare decât orice faptă bună”.
Rugăciunea
Al treilea pas este rugăciunea, rugăciunea nu schimbă imediat realitatea exterioară, dar schimbă inima, iar omul care se roagă descoperă că tristețea lui se transformă în dor, și rugăciunea cere: „Doamne, dă-mi lacrimi pentru păcatele mele.” Exemplu biblic: Vameșul din templu, care nu a spus multe, ci doar: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.”
Schimbarea nu se face doar prin gânduri, ci prin practică, postul eliberează inima de dependențe, spovedania rupe lanțurile păcatului, slujirea transformă egoismul în iubire. Exemplu contemporan: tânărul care, în loc să se întristeze că nu are bani pentru distracții, alege să ajute un sărac și descoperă bucuria.
În pustie, lipsa materiei devine prilej de dor după Dumnezeu, fiindcă fiecare foame se transformă în rugăciune, fiecare lipsă devine lacrimă și fiecare durere devine dor, dar și în oraș se poate trăi pustia inimii prin oprirea zgomotului, închiderea ecranului, căutarea liniștii.
Din pierdere în rugăciune: „Doamne, Tu ești adevărata mea bogăție.” Din eșec în pocăință: „Doamne, arată-mi calea Ta.” Din singurătate în dor: „Doamne, Tu ești prietenul meu.” Astfel, fiecare tristețe lumească devine material pentru tristețea după Dumnezeu.
Voi, tinerii, nu vă temeți de eșecuri, de pierderi, de lacrimi, toate acestea pot fi transformate să nu vă opriți la golul lumii, ci ridicați-l spre Dumnezeu, și atunci veți descoperi că tristețea voastră nu este sfârșitul, ci începutul unei bucurii mai mari.
Schimbarea tristeții după materie în tristețea după Dumnezeu este drumul pocăinței și ea începe cu recunoașterea golului, continuă cu pocăința și rugăciunea, se întărește prin practică și se desăvârșește în dorul de Împărăție. Astfel, ceea ce părea moarte devine viață, ceea ce părea pierdere devine câștig, ceea ce părea lacrimă devine lumină.
Lucruri practice
Fraților după ce am văzut ce este tristețea după materie și ce este tristețea după Dumnezeu, acum să coborâm în viața de zi cu zi, pentru că nu ajunge să știm, trebuie să și trăim, și pentru voi, cei care vă nevoiți în orașe, între școală, muncă, rețele sociale și relații, este nevoie de sfaturi practice.
Cum să folosești telefonul fără să devii rob
Stabilește limite și nu lăsa telefonul să fie primul și ultimul lucru din zi, transformă-l în unealtă, adică folosește aplicații pentru rugăciune, lectură, cultură, nu doar pentru distracție, oprește zgomotul și ia pauze de la notificări, ca să auzi liniștea inimii. Exemplu: în loc să te întristezi că nu ai destule „like-uri”, folosește timpul pentru a citi un psalm.
Cum să transformi cariera în slujire
Muncește cu sens și întreabă-te nu doar „cât câștig”, ci „pe cine ajut prin munca mea?”, nu te teme de eșec pentru că fiecare greșeală poate fi prilej de pocăință și învățătură, fă din muncă rugăciune și începe ziua cu o rugăciune scurtă, oferă munca ta lui Dumnezeu. Exemplu: un medic nu se întristează că are multe ore de muncă, ci se bucură că fiecare pacient este o întâlnire cu Hristos.
Cum să trăiești relații curate
Respectă libertatea celuilalt deoarece iubirea nu este posesivitate, caută curăția și nu te întrista că nu ai plăceri trecătoare, ci bucură-te de prietenii curate, iartă repede și nu lăsa resentimentul să devină tristețe după materie. Exemplu: un tânăr care iartă o greșeală descoperă că lacrimile lui se transformă în pace.
Cum să găsești bucurie în rugăciune
Nu aștepta perfecțiune chiar și o rugăciune scurtă, spusă cu inimă, are putere, folosește psalmii, ei sunt plini de lacrimi și de bucurie, caută comunitatea căci rugăciunea în biserică te ridică din singurătate, rugăciunea continuă “Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă. Exemplu: un student obosit care citește seara un psalm descoperă că tristețea lui se transformă în dor.
Cum să accepți lacrimile ca dar
Nu ascunde lacrimile pentru că nu sunt rușine, ci dar, nici nu le confunda cu depresia, căci lacrimile după Dumnezeu aduc pace, nu disperare, primește mângâierea căci după lacrimi vine bucuria Duhului Sfânt. Exemplu: Petru a plâns după lepădare, dar lacrimile lui au fost începutul apostolatului.
Voi, tinerii, nu sunteți chemați să fugiți de lume, ci să o transformați, nu sunteți chemați să disprețuiți materia, ci să o ridicați spre Dumnezeu și nu sunteți chemați să vă temeți de lacrimi, ci să le primiți ca dar. Lucrurile practice sunt trepte mici, dar sigure, ele transformă tristețea după materie în tristețea după Dumnezeu, ele fac din oraș pustie, și din pustie oraș, ele arată că Împărăția lui Dumnezeu nu este departe, ci aproape, chiar în mijlocul vieții de zi cu zi.
Bucuria după Dumnezeu
Fraților am ajuns la sfârșitul acestui drum în care am cercetat tristețea după materie, am descoperit tristețea după Dumnezeu și am văzut cum se poate face trecerea de la una la alta, acum să privim spre rodul final al tristeții sfinte și bucuria după Dumnezeu.
Lacrimile care se transformă în lumină
Tristețea după Dumnezeu nu rămâne doar lacrimă, ci ea se schimbă în lumină. Lacrimile pocăinței devin lacrimi de bucurie, durerea dorului se schimbă în pace, iar suspinele inimii se transformă în cântare. Exemplu biblic: Maria Magdalena a plâns la mormânt, dar lacrimile ei au fost răsplătite cu întâlnirea Celui Înviat.
Bucuria care nu se ia
Bucuria după Dumnezeu nu este ca bucuria lumii, care se pierde repede, ea nu depinde de bani, de succes, de plăceri și nu poate fi furată de nimeni, ci ea rămâne chiar și în necazuri. Exemplu biblic: Apostolii, deși prigoniți, „se bucurau că au fost învredniciți să sufere pentru numele lui Hristos” Fapte 5,41.
În pustie, am văzut cum lacrimile se transformă în bucurie și cel ce plânge pentru păcatele sale simte o pace mai mare decât orice plăcere, cel ce suspină după Dumnezeu descoperă că dorul lui este deja mângâiat și cel ce se întristează pentru depărtarea de Împărăție simte că Împărăția este aproape.
Pentru viața în oraș și pentru tineri
Și în oraș, bucuria după Dumnezeu se arată in liniștea inimii după rugăciune, în pacea ce vine după iertare, în sensul descoperit în muncă, în libertatea de a nu fi rob al materiei. Bucuria după Dumnezeu nu este o emoție trecătoare, ci o stare a sufletului ce nu se pierde când vine necazul, ci se adâncește. Gândiți-vă la un drum, la început este plin de lacrimi, dar la capătul lui este lumină, așa este tristețea după Dumnezeu, un drum al lacrimilor care duce la bucuria veșnică. Nu vă temeți de lacrimi, nu vă temeți de dor, nu vă temeți de tristețea după Dumnezeu, căci ea este începutul bucuriei, ea este calea spre libertate, ea este drumul spre Împărăție.
Tristețea după Dumnezeu nu este sfârșitul, ci începutul și nu este moarte, ci viață, ea nu este durere, ci bucurie și cine o trăiește, acela gustă deja din Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, fraților să nu fugim de lacrimi, ci să le primim ca dar, să nu fugim de dor, ci să-l îmbrățișăm ca drum și să nu fugim de tristețea după Dumnezeu, ci să o trăim ca început al bucuriei veșnice.
Fraților am parcurs împreună un drum lung de la tristețea după materie, care apasă sufletul și îl face rob al lumii, până la tristețea după Dumnezeu, care naște lacrimi, dar lacrimi pline de lumină. Am văzut cum se manifestă fiecare, cum se confruntă între ele și cum se poate face trecerea de la golul lumii la dorul sfânt. Cuvântul final este să nu vă temeți de lacrimi, ci de golul fără sens, nu vă temeți de dor, ci de uitarea lui Dumnezeu, nu vă temeți de tristețea după Dumnezeu, pentru că ea este începutul bucuriei veșnice. În oraș sau în pustie, în mânăstiri, în zgomot sau în liniște, alegerea este aceeași, să ne întristăm pentru cele trecătoare sau să ne întristăm pentru depărtarea de Împărăție și cine alege tristețea după Dumnezeu, acela va fi mângâiat.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu ești bucuria celor ce plâng și mângâierea celor ce suspină, schimbă lacrimile noastre în lumină, tristețea noastră în dor după Tine, și dorul nostru în bucuria Împărăției Tale. Că Tu ești pacea și viața noastră, în vecii vecilor. Amin.”
Pustia Inimii 