Taina omului este mai adâncă decât orice știință, psihologia și neurologia, oricât de înțelepte ar părea în ochii lumii, nu pot pătrunde în adâncul ființei omenești, căci ele cercetează doar cele văzute, cele măsurabile, cele ce țin de trup și de minte, dar omul nu este doar carne și sânge, nu este doar o rețea de neuroni și reacții chimice, omul este „suflet viu” Facerea 2,7, suflare de viață din Dumnezeu, chip al Celui Nevăzut. Mintea omului, zic Sfinții Părinți, nu este doar rațiune, ci și „ochiul sufletului”, organul prin care omul Îl poate vedea pe Dumnezeu. Cum ar putea știința, care se oprește la marginea trupului, să pătrundă în acest tărâm duhovnicesc? Cum ar putea microscopul să vadă lacrima pocăinței sau rugăciunea inimii? Sfântul Grigorie Palama ne învață că „omul este o lume mică”, un cosmos în sine, în care se întâlnesc cele văzute și cele nevăzute, iar Sfântul Isaac Sirul spune că „cine s-a văzut pe sine, a văzut toate”. Așadar, taina omului nu se lasă cuprinsă de metodele lumești, ci se descoperă doar în lumina harului, în rugăciune, în post, în tăcere și în lacrimi. Psihologia poate descrie tulburarea, dar nu poate da pacea, neurologia poate măsura impulsurile creierului, dar nu poate înțelege dorul sufletului după Dumnezeu. Numai harul Duhului Sfânt poate vindeca adâncurile ființei, acolo unde niciun bisturiu nu poate ajunge. De aceea, fratele meu nu te încrede în știința fără Dumnezeu, ci caută să te cunoști pe tine însuți în lumina Evangheliei căci numai în Hristos omul se descoperă pe sine întreg: trup, suflet și duh, chemat la îndumnezeire. „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște toate tainele creației și ale Ziditorului.” Așa ne-au învățat Părinții, iar această cunoaștere nu vine din laboratoare, ci din chilie, din metanie, din tăcerea inimii. Dumnezeu să-ți lumineze mintea și să-ți încălzească inima cu focul dragostei Sale!
Psihologia și neurologia nu pot cuprinde deplin ființa umană
Fiule iubit al Bisericii de multe ori oamenii vremurilor noastre caută să pătrundă taina omului prin mijloacele psihologiei și ale neurologiei. Aceste științe sunt folositoare în măsura lor, căci cercetează rânduiala firii trupești și mișcările sufletului afectiv, dar ele nu pot trece dincolo de hotarul materiei. Omul nu este doar trup și nici doar psihic, ci „suflet viu”, Părinții au spus limpede „Omul este o lume mică, dar cuprinde în sine pe cea mare.” și iarăși „Sufletul este suflare de la Dumnezeu, chip al Celui fără de chip.” Psihologia poate descrie comportamente, reacții, traume, mecanisme. Neurologia poate urmări impulsuri, sinapse, circuite cerebrale, dar nici una, nici alta nu pot atinge locul unde Dumnezeu Se întâlnește cu omul, adică adâncul inimii, libertatea duhovnicească, conștiința ca organ al prezenței divine, harul care transfigurează, taina persoanei, care nu poate fi redusă la funcții biologice „Inima omului este adâncă” Ps. 63,7. Părinții pustiei au cunoscut acest adevăr nu prin teorii, ci prin nevoință, în pustia Nitriei unde liniștea dezvăluia mișcările sufletului, în pustia Chiliilor, unde omul se vedea pe sine în lumina lui Dumnezeu, în Schit, unde harul arăta că omul este mai mult decât psihic și trupesc, acolo, bătrânii au înțeles că omul nu poate fi explicat, ci doar trăit în relație cu Dumnezeu. Științele pot ajuta, dar nu pot defini omul, ele fiind bune în măsura lor, dar rămân la suprafață, nu pot măsura pocăința, rugăciunea, libertatea lăuntrică, harul, iubirea jertfelnică, luminarea minții, pentru că acestea nu sunt fenomene psihice, ci energii ale sufletului viu, care vine de la Dumnezeu și se întoarce la El.
Taina omului este taina lui Dumnezeu în om
Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Cine a văzut omul, a văzut adâncul lui Dumnezeu.”, de aceea, orice știință care nu recunoaște dimensiunea duhovnicească a persoanei rămâne incompletă. Omul nu este doar un organism, nu este doar un set de reacții psihice, nu este doar un creier care procesează informații, omul este persoană, chip al lui Dumnezeu, chemat la îndumnezeire.
Pustia Inimii 