Timpul este darul lui Dumnezeu și chemarea la veșnicie
Începutul fiecărui an este pentru omul duhovnicesc un prilej de adâncă reflecție, de cercetare a inimii și de înnoire a făgăduințelor către Dumnezeu, nu este doar o simplă schimbare de dată în calendar, ci o trecere tainică, o chemare la pocăință și la o viață nouă în Hristos. În tradiția Bisericii Ortodoxe, această trecere este sfințită printr-un praznic împărătesc și o pomenire de mare însemnătate, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Acest cuvânt se vrea a fi o călăuză pentru sufletul care dorește să înțeleagă adâncimea duhovnicească a acestei zile și să pășească în noul an nu cu zgomotul lumii, ci cu pacea lui Hristos.
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, împlinirea Legii și începutul harului
Tăierea împrejur era o poruncă a Legii Vechi, dată de Dumnezeu lui Avraam ca semn al legământului dintre Dumnezeu și poporul Său Facerea 17, 10-14, ce se săvârșea în a opta zi de la naștere și era semnul apartenenței la poporul ales, prin aceasta, omul intra în rânduiala Legii și devenea moștenitor al făgăduințelor.
De ce a primit Hristos tăierea împrejur?
Domnul nostru Iisus Hristos, deși era fără de păcat și nu avea nevoie de curățire, a primit tăierea împrejur pentru a împlini Legea, pentru a Se face asemenea nouă întru toate, afară de păcat, și pentru a arăta că El este adevăratul Mesia, Cel ce vine să plinească, nu să strice Legea Matei 5, 17, prin aceasta, El a sfințit rânduiala Legii și a pregătit trecerea către tăierea împrejur cea duhovnicească botezul.
Tăierea împrejur cea după Duh, Botezul creștin ortodox
Sfântul Apostol Pavel ne învață că adevărata tăiere împrejur este cea a inimii, în Duhul, nu în slovă Romani 2, 29, Botezul creștin ortodox este tăierea împrejur cea nefăcută de mână, prin care omul se leapădă de omul cel vechi și se îmbracă în Hristos Coloseni 2, 11-12, astfel, praznicul de astăzi ne amintește de chemarea noastră la o viață nouă, la o curățire lăuntrică, la o tăiere a patimilor și a voii proprii.
Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare chipul păstorului desăvârșit
Sfântul Vasile cel Mare 330–379, a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, teolog profund, apărător al dreptei credințe, organizator al vieții monahale și păstor al turmei lui Hristos. Născut în Cezareea Capadociei, într-o familie sfântă, a primit o educație aleasă la cele mai vestite școli ale vremii, dar a ales calea smereniei și a slujirii.
Teologul Duhului Sfânt
Sfântul Vasile a fost unul dintre cei mai mari teologi ai Sfintei Treimi, în fața ereziei ariene, care nega dumnezeirea Fiului, el a apărat cu putere învățătura ortodoxă. Scrierile sale, precum „Despre Duhul Sfânt”, sunt pietre de temelie ale teologiei ortodoxe unde el a formulat dogma despre dumnezeirea Duhului Sfânt și a contribuit la formularea Crezului niceo-constantinopolitan.
Păstorul milostiv și ctitorul monahismului răsăritean
Sfântul Vasile a fost și un mare filantrop, a întemeiat spitale, aziluri, cantine pentru săraci, vestita „Vasiliadă”. A organizat viața monahală în forme comunitare, punând bazele monahismului cenobitic, regulile sale monahale sunt și astăzi temelia vieții de obște în mănăstirile ortodoxe.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
În ziua de 1 ianuarie, Biserica săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, o slujbă profundă, cu rugăciuni de o adâncime teologică și duhovnicească rară. Această Liturghie se săvârșește de zece ori pe an, în zile de post și de praznic, și este o comoară a Ortodoxiei.
Dimensiunea duhovnicească a zilei de 1 ianuarie
Începutul anului, începutul pocăinței unde ziua de 1 ianuarie este pentru creștinul ortodox un nou început nu este o simplă sărbătoare lumească, ci o chemare la înnoirea vieții după cum Hristos a primit tăierea împrejur, semn al curățirii și al legământului, tot astfel suntem chemați să ne tăiem împrejur inima, să ne lepădăm de păcat și să ne înnoim făgăduințele făcute la Botez.
Rugăciunea de Te Deum mulțumire și încredințare
În această zi, Biserica săvârșește slujba de Te Deum, o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile anului ce a trecut și de cerere pentru binecuvântarea anului ce începe și este un moment de recunoștință și de încredințare în mâinile lui Dumnezeu, Care ține toate în Pronia Sa.
Timpul ca spațiu al mântuirii
Pentru omul duhovnicesc timpul nu este o simplă succesiune de zile, ci un spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu, unde fiecare clipă este o șansă de a iubi, de a ierta, de a ne ruga, de a ne pocăi, Sfântul Ioan Scărarul spune „Fericit este cel ce în fiecare zi se socotește pe sine mort.”, așadar, începutul anului este o chemare la trezvie, la nevoință, la sfințenie.
Tradiții și rânduieli populare cu rădăcini duhovnicești
În popor, ziua de 1 ianuarie este însoțită de numeroase obiceiuri, unele păstrate din vechime, altele amestecate cu elemente păgâne, este datoria noastră să discernem între cele care zidesc și cele care rătăcesc.
Colindele și urările de Anul Nou
Colindele și urările de bine, precum „Sorcova” sau „Plugușorul”, au fost în trecut însoțite de binecuvântarea preotului și de rugăciuni pentru gospodărie și ele pot fi păstrate dacă sunt curățite de elementele lumești și păstrate în duhul creștin.
Pustia Inimii 