Mulți se întreabă cum poate un singur om să vadă lumea întreagă, nu cu ochii trupului, căci aceștia sunt mici și limitați nici cu mintea obișnuită, căci aceasta este împrăștiată și slabă, ci cu inima curățită, cu mintea adunată, cu rațiunea duhovnicească luminată de har. Părinții spuneau: „Când mintea se curăță, vede toate lucrurile în Dumnezeu.” aceasta este taina.
Lumea văzută cu ochii trupului este mică
Cu ochii trupului vedem doar ceea ce este în fața noastră, un munte, o casă, un om, o stradă suntem limitați de distanță, de timp, de spațiu, dar omul nu este doar trup, el are în el o vedere mai adâncă, o vedere lăuntrică, o vedere care nu se supune limitelor materiale.
Lumea văzută cu mintea este mai mare, dar tot limitată
Mintea poate imagina, poate calcula, poate cuprinde idei, poate înțelege fenomene, dar și mintea este limitată de patimi, de emoții, de gânduri, de frici, de imaginație. Mintea necurățită nu vede lumea, ci doar proiecțiile ei, nu vede realitatea, ci doar interpretările ei.
Lumea văzută cu inima curată este întreagă
Când inima se curăță prin rugăciune, prin smerenie, prin tăcere, prin trezvie, atunci mintea se coboară în inimă și se unește cu ea, abia atunci omul începe să vadă altfel. Nu va vedea doar lucrurile, ci sensul lor, nu va vedea doar formele, ci rostul lor, nu vede doar lumea, ci prezența lui Dumnezeu în lume, atunci lumea întreagă se deschide în fața lui, nu ca o hartă, ci ca o taină.
Cum poate un singur om să vadă lumea întreagă?
Prin unitatea minții cu inima, prin rațiunea duhovnicească, prin harul lui Dumnezeu. Părinții spuneau că atunci când mintea se curăță, ea devine asemenea unei oglinzi limpezi în care se reflectă întreaga creație, nu pentru că omul ar deveni atotștiutor, ci pentru că se unește cu Lumina care vede tot, așa cum o picătură de apă, când este curată, reflectă soarele întreg, tot așa inima curată reflectă lumea întreagă.
Lumea întreagă este în om nu în afara lui
Aceasta este taina cea mare și anume că omul nu vede lumea întreagă pentru că o cuprinde fizic, ci pentru că o cuprinde duhovnicește. În inima omului se află cerul, pământul, oamenii, îngerii, istoria, viitorul, sensul tuturor lucrurilor. Când inima se curăță, omul vede că lumea nu este în afara lui, ci înlăuntrul lui și atunci vede totul.
Numai omul smerit poate vedea lumea întreagă
Mândria îngustează vederea, patimile o întunecă, gândurile o risipesc, imaginația o deformează, dar smerenia o lărgește, tăcerea o adâncește, rugăciunea o luminează, harul o desăvârșește. Numai omul smerit poate vedea lumea întreagă, pentru că numai el nu o vede prin sine, ci prin Dumnezeu. Lumea întreagă se vede cu ochii inimii, nu cu ochii trupului, nu cu ochii minții, ci cu ochii inimii. Când inima se curăță, omul vede lumea întreagă nu ca pe un spectacol, ci ca pe o taină, nu ca pe un obiect, ci ca pe o chemare, nu ca pe o realitate exterioară, ci ca pe o lucrare a lui Dumnezeu, atunci omul devine cu adevărat viu, devine cu adevărat om, abia atunci devine bine-plăcut lui Dumnezeu.
Pustia Inimii 