Arhive autor:Pustia Inimii

Pentru mulți, postul este doar o restricție alimentară, dar în tradiția părinților pustiei, postul este o cale de eliberare de patimi, de ego, de zgomotul lumii, nu este o simplă abținere, ci o lucrare duhovnicească profundă, care curăță trupul și luminează sufletul. Ce este postul în sens duhovnicesc?  O renunțare conștientă la plăceri pentru aContinuă lectura „Postul ca eliberare mai mult decât o dietă spirituală”

Frate, a venit vremea în care cuvintele sunt multe, dar înțelesurile puține. Se vorbește fără oprire, dar sufletul rămâne gol se strigă adevăruri, dar se trăiește în minciună și în acest zgomot, tăcerea s-a făcut rară  și de aceea, prețioasă. Părinții pustiei ziceau: „Tăcerea este limba Împărăției.” căci în tăcere vorbește Dumnezeu, în tăcere seContinuă lectura „Tăcerea care grăiește”

Frate, dacă vrei să te mântuiești, păzește-ți mintea ca pe comoara cea mai de preț; căci mintea este tronul lui Dumnezeu în om, dar și poarta prin care intră vrăjmașul, dacă nu e păzită. Ce este trezvia minții?    Este privegherea lăuntrică, atenția neîncetată la gânduri, este rugăciunea inimii care nu doarme nici când trupulContinuă lectura „Trezvia minții și paza simțurilor  „

Fratele meu, păzește-ți inima, căci pofta este rădăcina multor răutăți. Precum scânteia aprinde pădurea, așa și pofta mică, dacă nu este stinsă, aprinde focul desfrâului și arde sufletul. Păzește-ți inima de poftă    Pofta este începutul căderii, iar desfrâul este sfârșitul rușinii. Cel ce se lasă în voia simțurilor, se face rob trupului și uităContinuă lectura „Pază pentru suflet, despre poftă, cuvânt rușinos și ochiul necurat”

 Discernământul este considerat de Sfinții Părinți drept cea mai mare dintre virtuți, fiind cheia echilibrului duhovnicesc și a adevăratei cunoașteri de sine și de Dumnezeu. Este o lucrare interioară profundă, care nu se confundă cu inteligența sau experiența, ci se dobândește prin har, smerenie și rugăciune. Discernământul, vederea limpede în viața duhovnicească În pustie, părințiiContinuă lectura „Discernământul”

Frate, a venit vremea în care inima omului s-a făcut piață intră și iese tot ce se grăiește, tot ce se vede, tot ce se dorește nu mai este cămară tainică, ci loc de amestec și tulburare și omul nu mai știe ce simte, ce crede, ce iubește. Părinții pustiei ziceau: „Curăția inimii nu seContinuă lectura „Curăția inimii în vremea amestecului”

Frate, a venit vremea în care zgomotul nu mai vine doar din afară, ci și dinăuntru. Mintea aleargă, inima se tulbură, iar sufletul nu mai găsește loc de odihnă, se vorbește mult, se ascultă puțin, se trăiește grăbit. Părinții pustiei ziceau: „Liniștea nu este lipsa sunetului, ci prezența lui Dumnezeu.” căci cel ce se liniștește,Continuă lectura „Liniștea în vremea zgomotului”

Frate, a venit vremea în care omul știe multe, dar înțelege puțin, citește cărți, adună diplome, vorbește frumos, dar nu se roagă și fără rugăciune, cunoașterea se face mândrie, iar înțelepciunea se pierde. Părinții pustiei ziceau: „Mai bine să știi un verset și să-l trăiești, decât să știi toată Scriptura și să o lași înContinuă lectura „Înțelepciunea care vine de la Dumnezeu”

Frate, a venit vremea în care copilul învață să apese pe ecran, dar nu știe să-și facă cruce, știe să ceară, dar nu știe să mulțumească, știe să vorbească, dar nu știe să se roage și părintele, în graba lui, uită că sufletul copilului nu se hrănește doar cu hrană, ci cu har. Părinții pustieiContinuă lectura „Copilul crescut fără rugăciune”

Frate, a venit vremea în care omul nu mai fuge de slavă, ci o caută, nu se mai ascunde în smerenie, ci se înalță în cuvinte se grăbește să fie văzut, să fie auzit, să fie lăudat și uită că Dumnezeu vede în ascuns și răsplătește în taină. Părinții pustiei ziceau: „Fugi de slavă șiContinuă lectura „Smerenia în vremea laudelor de sine”

Fraților, avem pilde și învățături de la Părinții ce s-au nevoit în liniștea adâncă a pustiei, unde vântul șoptește numele Domnului și nisipul păstrează urmele pașilor sfinți, am învățat că adevărata rugăciune nu se rostește cu buzele, ci se naște în inimă. Rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” esteContinuă lectura „Rugăciune și libertate”

A venit vremea în care omul are de toate, dar nu are pe aproapele, vorbește cu mii, dar nu iubește pe niciunul, se arată lumii, dar se ascunde de cel flămând, de cel singur, de cel căzut. Părinții pustiei ziceau: „Mai mare este milostenia făcută în taină decât postul și rugăciunea făcute cu slavă.” CăciContinuă lectura „Milostenie în vremea înstrăinării”

A venit vremea în care omul nu mai întreabă ce este adevărul, ci ce îi convine, nu mai caută lumina, ci umbrele care îi ascund patimile și astfel, adevărul s-a făcut povară pentru cei ce nu vor să-l poarte. Părinții pustiei ziceau: „Adevărul nu se schimbă după inimă, ci inima trebuie să se schimbe dupăContinuă lectura „Adevăr în vremea relativismului”

Frate, a venit vremea în care omul nu mai știe încotro să meargă, căci drumurile s-au înmulțit, dar călăuza s-a pierdut. Se vorbește mult despre adevăr, dar puțini îl trăiesc, se aprind multe lumini, dar puține sunt din cer. Părinții pustiei ziceau: „Nu tot ce strălucește e lumină, și nu tot ce e tăcut eContinuă lectura „Lumină în vremea confuziei”

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, ce este rugăciunea?”   Și bătrânul a răspuns: „Nu o căuta în cărți, căci ea nu se scrie. Rugăciunea se naște în inimă, nu se definește în cuvinte.” Frate, mulți au încercat să o descrie: Dicționarul spune că e cerere către Dumnezeu, teologii spun că e convorbireContinuă lectura „Rugăciunea și taina inimii care o definește”

Frate, ascultă cu luare aminte, că sunt două căi, una a vieții și alta a morții, și mare este deosebirea între ele. Calea vieții este îngustă, dar duce la lumină, iar calea morții este largă și plină de dulceață trecătoare, dar sfârșitul ei este întuneric și plângere. Calea vieții    Este calea smereniei, a rugăciuniiContinuă lectura „Calea vieții și calea morții „

Frate, nu căuta sfințenia doar în munți și mănăstiri, ci în bucătărie, în birou, în drumurile tale zilnice. Dumnezeu nu Se ascunde de lume, ci Se revelează în ea, în lucrurile mici, în gesturile simple, în ritmul vieții de zi cu zi.   Sfințenia nu este excepție, ci fidelitate   A zis un bătrân: „NuContinuă lectura „Transformarea rutinei zilnice într-un drum spre sfințenie  „

Frate, omul de astăzi nu se mai întreabă cine este, ci ce are, nu se mai caută în inimă, ci în vitrină, nu se mai definește prin chipul lui Dumnezeu, ci prin chipul telefonului pe care îl ține în mână. A ajuns să creadă că valoarea lui stă în hainele de firmă, în mașina scumpă,Continuă lectura „Omul zilelor noastre și amăgirea materiei  „

Frate, să nu crezi că lăcomia pântecelui înseamnă doar a mânca mult, nu doar cantitatea este păcat, ci și felul, grija, pofta și desfătarea, a zis un părinte: „Nu mănâncă mult, dar mănâncă cu patimă și aceasta este lăcomie.”   Lăcomia nu doar în îmbuibare, ci în rafinament   Astăzi, omul nu mai mănâncă pânăContinuă lectura „Lăcomia pântecelui patima ascunsă în rafinament și poftă  „

Frate, lumea de astăzi ne-a învățat să trăim izolați, chiar și când suntem împreună, familia s-a transformat în coabitare, comunitatea în rețea, iar Biserica pentru unii într-un decor de duminică, dar sufletul nu poate fi hrănit cu aparență, ci cu prezență și viața în Hristos nu se trăiește singur, ci în comuniune. În familie redescoperireaContinuă lectura „Redescoperirea vieții în Hristos în familie, comunitate și Biserică  „

A venit odată un frate și a zis: „Părinte, am rostit un cuvânt bun, dar nu l-am trăit.” I-am răspuns: „Atunci ai rostit un cuvânt deșert, și mai bine ar fi fost să taci.” Cuvântul deșert este cuvântul care nu are rădăcină în viața celui ce-l rostește, este ca o frunză ruptă de ram, caContinuă lectura „Cuvântul deșert o rană a adevărului”

Să nu te rușinezi dacă nu știi litere, căci Dumnezeu nu caută la mintea omului, ci la inima lui. Mulți părinți din pustie nu știau carte, dar știau să plângă, să tacă și să se roage. Rugăciunea prostului este ca o lacrimă ce nu are cuvinte meșteșugite, dar are greutate înaintea lui Dumnezeu. Un bătrânContinuă lectura „Rugăciunea prostului taina smereniei”

În pustie, părinții vorbeau puțin, dar cuvântul lor avea greutate. Ei știau că vorba poate fi sabie sau balsam, zidire sau distrugere de aceea, înainte de a rosti ceva, se întrebau: „Ajută acest cuvânt sufletul meu sau al fratelui meu?” Ce înseamnă „cuvânt care zidește”?  Un cuvânt rostit cu discernământ, iubire și adevăr. O vorbăContinuă lectura „Cuvântul care zidește, puterea vorbirii în viața duhovnicească”

Ce este păcatul în Ortodoxie? În spiritualitatea ortodoxă, păcatul nu este doar o greșeală morală sau o încălcare a unei reguli, este o ruptură de comuniune cu Dumnezeu, o deformare a chipului divin din om. Păcatul nu este o simplă acțiune, ci o stare, o înstrăinare de sursa vieții. „Păcatul este boala sufletului, iar pocăințaContinuă lectura „Păcatul în epoca modernă”

Frate duhovnicesc, pace ție! Să știi că viața duhovnicească nu este haină de sărbătoare pe care o îmbraci doar duminica sau când intri în biserică, nu este o mască pe care o pui când ești între cei credincioși și o dai jos când ești între cei din lume, nu este o lucrare de mănăstire, ciContinuă lectura „Viața duhovnicească în lume”

A venit odată un frate și a zis: „Părinte, am rostit un cuvânt bun, dar nu l-am trăit.” I-am răspuns: „Atunci ai rostit un cuvânt deșert, și mai bine ar fi fost să taci.” Cuvântul deșert este cuvântul care nu are rădăcină în viața celui ce-l rostește, este ca o frunză ruptă de ram, caContinuă lectura „Cuvântul deșert o rană a adevărului”

Frate iubit, să ne așezăm în tăcere și să cercetăm cu inimă smerită o lucrare care se strecoară în sufletul multora: căutarea liniștii prin Zen. Mulți, văzând tulburarea lumii, aleargă spre metode orientale, spre meditații fără Hristos, spre tăceri fără rugăciune, dar să știi, frate, că nu orice tăcere este sfântă, și nu orice linișteContinuă lectura „Greșeala folosirii Zen „