Într-o lume care caută fericirea în confort, succes și recunoaștere, bucuria pustnicilor pare un paradox. Trăiesc singuri, în lipsuri, în tăcere și totuși sunt plini de pace. Părinții pustiei ne arată că adevărata bucurie nu vine din exterior, ci din prezența lui Dumnezeu în inimă.
Ce este bucuria tainică?
O stare lăuntrică de pace, mulțumire și lumină ce nu depinde de lucruri, oameni sau evenimente, este rodul rugăciunii, al smereniei și al curăției inimii. „Când sufletul se unește cu Dumnezeu, se umple de o bucurie pe care lumea nu o poate lua.” – Avva Siluan
De unde vine această bucurie?
Din prezența lui Dumnezeu simțită în rugăciune, din lipsa dorințelor pustnicul nu mai caută nimic, deci nu mai pierde nimic. Din acceptarea vieții așa cum este fără revoltă, fără nemulțumire, din iubirea pentru toți chiar și în singurătate, pustnicul e în comuniune.
Cum putem gusta din această bucurie?
Fă liniște în suflet, bucuria nu vine în zgomot, roagă-te simplu nu cu multe cuvinte, ci cu inimă curată, mulțumește pentru tot. Recunoștința deschide poarta bucuriei, fii prezent nu trăi în trecut sau în viitor, ci în clipa în care Dumnezeu e cu tine.
Poveste din Pateric
Un frate a întrebat pe avva: „Părinte, cum poți fi bucuros în pustie?”
Avva i-a răspuns: „Pentru că aici nu am nimic și totuși am pe Dumnezeu. Ce bucurie mai mare poate fi?” Bucuria tainică a pustnicului nu se vede, nu se strigă, nu se laudă, dar ea luminează totul în jur, este semnul că sufletul s-a întors acasă, acolo unde nu mai e nevoie de nimic decât de Dumnezeu.
Pustia Inimii 