Frate, a venit vremea în care omul nu mai apucă să tacă, nu mai are vreme să se oprească, să respire, să asculte. Zgomotul lumii îl însoțește și în somn, notificările sună ca niște clopote fără slujbă, chemându-l nu la rugăciune, ci la risipire.
Părinții pustiei ziceau: „Tăcerea este maica gândurilor înțelepte.”, dar acum, gândul nu mai apucă să se nască căci este întrerupt de mesaje, de alerte, de chemări fără rost și sufletul, în loc să se adâncească, se împrăștie.
În vremea noastră, omul se teme de tăcere, o confundă cu singurătatea, cu plictiseala, cu lipsa, dar tăcerea nu este lipsă, ci plin, nu este gol, ci spațiu pentru Dumnezeu și cine nu mai tace, nu mai ascultă, iar cine nu mai ascultă, nu mai înțelege.
Un bătrân spunea: „Tăcerea este rugăciune fără cuvinte.” căci în tăcere, Dumnezeu vorbește, în tăcere, sufletul se curăță, în tăcere, omul se regăsește, dar dacă tăcerea nu mai încape între notificări, nici Dumnezeu nu mai încape între gânduri.
Frate, oprește-te, închide puțin lumea și deschide puțin cerul, nu te teme de tăcere ea nu te lasă singur, ci te lasă cu Dumnezeu și dacă vei învăța să taci, vei învăța să auzi, iar ce vei auzi, te va schimba.
Pustia Inimii 