Frate, a venit vremea în care omul nu mai așteaptă, ci vrea totul acum, nu mai rabdă, ci se tulbură, nu mai îndură, ci se răzbună și astfel, sufletul se pierde în graba lumii, iar pacea se risipește ca fumul.
Părinții pustiei ziceau: „Răbdarea este rădăcina rugăciunii.” căci cel ce nu rabdă, nu se roagă cu inimă curată și cel ce nu se roagă, nu se mântuiește. Răbdarea nu este pasivitate, ci lucrare tainică, este cruce purtată în tăcere, este biruință fără strigăt.
În vremea noastră, nerăbdarea s-a făcut lege în vorbe, în dorințe, în relații, în credință, dar Dumnezeu nu Se grăbește, El lucrează în taină, în timp, în răbdare și cine nu rabdă, nu Îl întâlnește.
Un bătrân spunea: „Răbdarea este puntea dintre încercare și lumină.” cine o trece, ajunge la pace, cine o rupe, cade în tulburare.
Frate, rabdă! Nu pentru că e ușor, ci pentru că e mântuitor. Rabdă în necaz, în nedreptate, în tăcere căci răbdarea nu te face slab, ci te face asemenea lui Hristos, Cel ce a răbdat până la moarte și încă moarte pe cruce.
Pustia Inimii 