Dumnezeu, ne trimite acest cuvânt de trezvie și îndemn, izvorât din cugetarea asupra capitolului al doilea din a doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru, așa cum o aflăm în Sfânta Scriptură Ortodoxă.
Despre învățătorii mincinoși și eresurile pierzătoare
Apostolul ne avertizează că, așa cum în Israel au fost proroci mincinoși, tot așa și în Biserică vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare, tăgăduind chiar pe Hristos, Stăpânul Care i-a răscumpărat. În vremurile noastre, aceste cuvinte se împlinesc cu dureroasă acuratețe, vedem cum învățături străine de duhul Evangheliei pătrund în suflete sub chipul toleranței, al progresului, al „iubirii fără adevăr”. Mulți se lasă amăgiți de cuvinte meșteșugite, de promisiuni de libertate, dar ajung robi ai păcatului și ai înșelării.
Dreptatea lui Dumnezeu și judecata celor nelegiuiți
Dumnezeu nu a cruțat pe îngerii căzuți, nici lumea veche, nici cetățile Sodomei și Gomorei, dar l-a păzit pe Noe, propovăduitorul dreptății, și pe Dreptul Lot, „chinuit de viața destrăbălată a celor fără de lege”. Aici vedem dreptatea lui Dumnezeu, El este îndelung-răbdător, dar nu nedrept, El știe să izbăvească pe cei drepți din ispită și să păstreze pe cei nelegiuiți pentru ziua judecății. Într-o lume care batjocorește sfințenia și numește binele rău și răul bine, acest cuvânt este o chemare la trezvie și la pocăință.
Desfrânarea, disprețul față de autoritate și îndrăzneala hulitorilor
Apostolul zugrăvește cu durere chipul celor care „umblă după trup în pofta necurăției”, disprețuiesc stăpânirea, sunt îndrăzneți, trufași și nu se tem să hulească. Astăzi, vedem cum autoritatea duhovnicească este batjocorită, cum rânduiala Bisericii este disprețuită, cum libertatea este confundată cu anarhia. Acești oameni, spune Apostolul, „sunt ca niște dobitoace fără minte”, robiți de pofte, „născuți spre a fi prinși și nimiciți”.
Pedeapsa celor ce părăsesc calea cea dreaptă
Apostolul îl dă ca pildă pe Balaam, prorocul care, de dragul câștigului, a părăsit calea dreptății și astăzi, câți nu vând adevărul pentru arginți, pentru slavă deșartă, pentru putere? Ei sunt „izvoare fără apă”, „nori purtați de furtună”, făgăduiesc libertate, dar sunt robi ai stricăciunii, cuvintele lor sunt dulci, dar sufletele pe care le ating se usucă.
Pericolul întoarcerii la păcat
Poate cea mai cutremurătoare parte a capitolului este aceasta: „Cui i s-a dat mai mult, i se va cere mai mult”, cei care au cunoscut pe Hristos și apoi s-au întors la viața de dinainte sunt asemenea câinelui care se întoarce la vărsătura sa. În vremurile noastre, când mulți se leapădă de credință, când se răcesc inimile și se părăsește Biserica, acest cuvânt este o chemare la statornicie, la pocăință și la veghere.
Fraților, acest capitol nu este o simplă mustrare, ci o strigare de trezire, nu este o condamnare, ci o chemare la întoarcere. Într-o lume în care minciuna se îmbracă în haine de adevăr, iar rătăcirea se vinde ca lumină, să rămânem ancorați în Hristos, în învățătura Sfinților Părinți, în viața Bisericii. Să nu ne temem de puținătatea celor ce rămân statornici, căci și Noe a fost doar al optulea, dar a fost păzit. Să nu ne rușinăm de adevăr, chiar dacă suntem batjocoriți, să nu ne lăsăm ademeniți de cuvinte dulci, ci să căutăm cuvântul care arde și curățește.
Pustia Inimii 